Român condamnat la 10 ani de închisoare, în UK. Polițiștii l-au căutat aproape 3 ani

roman
West Yorkshire Police

Un bărbat de origine română a fost condamnat la 10 ani de închisoare în Marea Britanie, fiind acuzat că a violat o femeie în apartamentul său din orașul Bradford, precum și de alte infracțiuni.

 

 

Bărbatul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în România, pentru omor, însă a executat doar 10 ani. Ulterior, acesta a plecat la muncă în Marea Britanie, potrivit BBC.

Potrivit magistraților Curții Regale din Bradford, românul și-a lovit victima, a târât-o pe scări și a sechestrat-o în apartamentul său, unde a și violat-o. Potrivit unui jduecător: “femeia a încercat să scape, cățărându-se pe geam, unde a fost observată și de polițiști”.

Citește și
roman despre kabul
Mărturia unui român ce a stat în zona din Kabul atacată de talibani: "Ziduri de beton de 10 m"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Românul a fost prins, însă instanța a decis să fie cercetat în libertate. Bărbatul a profitat de decizia jdecătorilor și a dispărut, fiind căutat aproape trei ani de oamenii legii.

În cele din urmă, a fost prins la începutul anului 2019, tot în Bradford, iar marți a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

După efectuarea pedepsei, bărbatul va fi expulzat în România și va avea inetrdicție pe viață de a intra pe teritoriul Marii Britanii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cât costă o vizită în complexul unic dn România
Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Mărturia unui român ce a stat în zona din Kabul atacată de talibani:
Mărturia unui român ce a stat în zona din Kabul atacată de talibani: "Ziduri de beton de 10 m"

Un român a murit şi altul a fost grav rănit în atacul terorist sângeros din capitala Afganistanului de acum 2 zile.

Jandarm român, garda de corp a unui laureat al Premiului Nobel
Jandarm român, garda de corp a unui laureat al Premiului Nobel

Un jandarm român, Sebastian Tatu, care a efectuat misiuni în Congo, Uganda, Egipt, India sau Senegal, a fost garda de corp a unui laureat al Premiului Nobel.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.