Premieră în România. Orașul care vrea să interzică publicitatea la activităţile de tip videochat

videochat
iStock

Primăria municipiului Iaşi doreşte interzicerea publicităţii la activităţile de tip videochat, oraşul urmând să devină primul din ţară în care ar fi luată o astfel de decizie.

Potrivit unui comunicat de presă remis luni de primărie, la iniţiativa edilului-şef, Mihai Chirica, reprezentanţii municipalităţii au elaborat şi supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre privind interzicerea promovării, sub orice formă, pe mijloacele fixe sau mobile, audio-video sau pe orice structură a oricărei forme de publicitate care promovează activităţi de tip videochat.

Dacă hotărârea va fi adoptată, interdicţia va fi valabilă pentru orice fel de promovare, atât pe domeniul public sau privat al municipiului Iaşi, cât şi pe domeniile private expuse vizualizării publice: pe clădiri, vehicule sau orice alte suprafeţe care au expunere vizuală publică etc.

Amenda va fi cuprinsă între 2.400 și 2.500 de lei

 

„Încălcarea viitoarei hotărâri va constitui contravenţie, va fi constatată de Poliţia Locală ori de alţi împuterniciţi ai primarului şi va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 2.400 şi 2.500 de lei. Amenda va putea fi aplicată atât proprietarului mijlocului publicitar, beneficiarului reclamei, cât şi proprietarului imobilului pe care este amplasat mijlocul publicitar: teren, clădire, vehicul”, precizează sursa citată.

Citește și
escorta
Un model român ar face videochat pentru fotbalişti din Italia. Ce sume uriaşe le cere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În argumentaţia aferentă proiectului de hotărâre, reprezentanţii municipalităţii atrag atenţia asupra campaniilor publicitare organizate în ultimii ani de către diverse societăţi de videochat, cu precădere în zonele campusurilor universitare, prin care se promit câştiguri financiare importante unei categorii sociale vulnerabile, aşa cum sunt tinerii. Este scos în evidenţă faptul că informaţiile vehiculate în aceste campanii publicitare sunt accesibile şi minorilor iar aceştia pot fi uşor influenţaţi, prin mesajele şi imaginile prezentate, să acceseze site-urile, fiind expuşi astfel unor reale pericole.

Activitățile „încalcă normele de moralitate”

 

"Având în vedere că aceste activităţi încalcă normele de moralitate şi pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a copiilor şi tinerilor, ţinând cont de lipsa de maturitate intelectuală şi nevoia de protecţie a acestora, precum şi de riscurile la care pot fi expuşi, Primăria municipiului Iaşi nu a autorizat astfel de campanii publicitare, considerând că astfel de reclame încurajează un comportament la limita moralei publice şi sunt inadecvate a se desfăşura pe raza municipiului Iaşi. În ciuda acestui fapt, promovarea activităţilor de videochat a avut loc, iar Poliţia Locală a aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale pentru lipsa avizelor de publicitate, dar campaniile au continuat şi amenzile au fost contestate în instanţă", au mai menţionat reprezentanţii Primăriei Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bărbat anchetat pentru că și-a vândut fiica pentru 10.000 €, ca să lase bacșiș la videochat
Bărbat anchetat pentru că și-a vândut fiica pentru 10.000 €, ca să lase bacșiș la videochat

Un bărbat din China și-a vândut fiica unui cuplu în schimbul a peste 10.000 de euro pentru a a-i lăsa bacșiș unei femei de pe un site de videochat.

Un model român ar face videochat pentru fotbalişti din Italia. Ce sume uriaşe le cere
Un model român ar face videochat pentru fotbalişti din Italia. Ce sume uriaşe le cere

Tabloidul italian Dagospia are pe prima pagină un scandal în centrul căruia s-ar afla un model din România.

Afectat de criza economică, un român a deschis o afacere controversată, dar foarte profitabilă
Afectat de criza economică, un român a deschis o afacere controversată, dar foarte profitabilă

Afectat de criza economică ce a lovit România în urmă cu mai mulți ani, un timișorean de 39 de ani a decis să-și deschidă un studio de videochat și duce un trai liniștit de pe urma acestei afaceri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.