Posibile restricţii de circulaţie din cauza caniculei. Drulă a convocat Comandamentul pentru Situaţii de Urgență

Cinci mașini au fost implicate într-un accident pe A2. Două persoane, rănite
Shutterstock

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a convocat, marţi, Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cauza caniculei, anunţată în 34 de judeţe până sâmbătă.

Autorităţile anunţă că, în funcţie de situaţia din tren s-ar putea impune restricţii de circulaţie. Cătălin Drulă le-a cerut sobordonaţilor din toate companiile să ia ”orice măsură în beneficiul pasagerilor şi pentru a evita daune la infrastructura de transport”.

”Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a convocat Comandamentul pentru Situaţii de urgenţă de la nivelul ministerului, privind codurile de caniculă, la care au participat reprezentanţi ai tuturor companiilor de transport din subordine. Ministrul a cerut ferm ca toate măsurile necesare să fie luate în perioada următoare, pentru ca transportul de pasageri să se desfăşoare în siguranţă şi confort”, a transmis, marţi, Ministerul Transporturilor, potrivit News.ro.

34 de judeţe se află până sâmbătă sub avertizare de caniculă, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

”Astfel, depinzând de situaţia din teren, este posibil ca atât pentru transportul feroviar, cât şi pentru cel rutier de tonaj mare să fie introduse restricţii de viteză şi/sau circulaţie”, a mai transmis MInisterul TRansporturilor.

Citește și
Ministrul Cătălin Drulă a dezvăluit cum s-au „negociat” măririle de salarii la Metrorex
Stenograme. Trafic de influență la Ministerul Transporturilor: ”Domnule ministru, fac ce vrei tu”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Siguranţa oamenilor este mereu prioritatea noastră. În perioada de caniculă ce urmează aveţi misiune clară să luaţi orice măsură în beneficiul pasagerilor şi pentru a evita daune la infrastructura de transport”, a transmis ministrul Cătălin Drulă companiilor din subordine.

La rândul lor, oficialii CNAIR au transmis că că s-a putea impune restricţii de circulaţie.

”Măsura va fi adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă. Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului "poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu”, a transmis CNAIR.

Vor fi exceptate de la această măsură:

• transporturile de persoane;

• transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

• vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

• transporturile funerare;

• transporturile poştale;

• transporturile de echipamente de prim ajutor;

• transporturile pentru distribuire de carburanţi;

• transporturile de mărfuri sub temperatura controlată;

• transporturile pentru tractări vehicule avariate;

• transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

• transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

• transporturile de apă îmbuteliată;

• transporturile produse provenite din exploatări agricole;

• transporturile militare implicate în exerciţii multinaţionale

”Pentru a minimiza efectele caniculei asupra reţelei rutiere naţionale şi asupra conducătorilor auto, CNAIR va întreprinde toate demersurile legale şi logistice posibile, seturi suplimentare de semnalizare şi/sau stabilirea unor variante de ocolire în colaborare cu autorităţile publice locale”, a mai transmis CNAIR.

Meteorologii anunţă un val persistent de caniculă, temperaturile putând depăşi 39 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Directorul de la Transporturi arestat pentru o șpagă de 100.000 de euro a fost eliberat. Care sunt acuzațiile
Directorul de la Transporturi arestat pentru o șpagă de 100.000 de euro a fost eliberat. Care sunt acuzațiile

Petre Neacșa, directorul din Ministerul Transporturilor acuzat de DNA că ar fi luat mită aproape 100.000 de euro, a scăpat de arest preventiv.

Stenograme. Trafic de influență la Ministerul Transporturilor: ”Domnule ministru, fac ce vrei tu”
Stenograme. Trafic de influență la Ministerul Transporturilor: ”Domnule ministru, fac ce vrei tu”

Se naşte un nou scandal în politica românească, după ce au devenit publice stenogramele, unor discuţii înregistrate de procurorii anticorupţie în biroul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă.

Poliția Animalelor a fost înființată, dar e de negăsit. „Au program 8-16. Au şi două autospeciale”
Poliția Animalelor a fost înființată, dar e de negăsit. „Au program 8-16. Au şi două autospeciale”

Înființată cu surle și trâmbițe la Ministerul de Interne, poliția animalelor nu funcţionează peste tot în țară. Reprezentanții ei au fost de negăsit, de exemplu, pentru a interveni în cazul unor transporturi de oi, reclamă activiștii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.