Percheziții într-un dosar privind măști contrafăcute care au ajuns la un spital COVID. Ce au aflat polițiștii până acum

×
Codul embed a fost copiat

Percheziții în București și patru județe au avut loc luni dimineață într-un dosar de măști contrafăcute. Ancheta a început după ce anul trecut, la un spital au ajuns măști așa-zis produse de o firmă cunoscute, cu grave deficiențe.

 

Polițiștii au constatat că un spital a cumpărat măşti de protecţie ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

„Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 10 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bihor, Braşov, Maramureş şi Timiş, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, a transmis, luni, Poliția Română.

Măștile falsificate au pus în pericol cadrele medicale din prima linie iar paguba s-ar ridica la 120.000 de euro.

Citește și
coronavirus
Aveți grijă de unde luați echipamentele medicale de protecție. Anunțul făcut de Interpol
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oamenii legii au 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiţilor, care vor fi conduşi la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii acestora. Polițiștii din județele Bihor, Braşov, Maramureş şi Timiş sunt asistați de specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică.

În afară de patru firme din Timiș, au fost verificate adrese şi din Maramureş, Bihor, Braşov și Bucureşti. Totul are legătură cu o plângere depusă de medicii de la Infecţioase de aici, din Timișoara, în luna noiembrie. În plină luptă cu pandemia, doctorii au primit un lot de 12.000 de măşti contrafăcute.

Ambalajul şi culorile erau diferite, dar cel mai grav, filtrele se rupeau cu uşurinţă. Astfel, cadrele medicale erau expuse atunci când luau contact cu pacienţi infectaţi. Şase persoane vor fi audiate, iar anchetatorii au calculat provizoriu un prejudiciu de 120.000 euro.

Există 12 suspecți, din care 6 persoane fizice și 6 persoane juridice, bănuiți de inducerea în eroare a unei unități spitalicești prin vânzarea către aceasta de măști de protecție contrafăcute, profitând de recunoașterea de care se bucură producătorul acestora la nivel comunitar. Până în acest moment organele de poliție au indisponibilizate 15.000 bucăți măști contrafăcute, susțin surse judiciare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Peste 5.000 de măști pentru copii, potențial periculoase, au fost retrase de la vânzare
Peste 5.000 de măști pentru copii, potențial periculoase, au fost retrase de la vânzare

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a transmis o notificare în sistemul european de alertă RAPEX în legătură cu măşti pentru copii Flippy, fabricate în China, transmite news.ro.

Aveți grijă de unde luați echipamentele medicale de protecție. Anunțul făcut de Interpol
Aveți grijă de unde luați echipamentele medicale de protecție. Anunțul făcut de Interpol

Interpolul a avertizat joi asupra proliferării produselor contrafăcute legate de pandemia de coronavirus, mai ales măşti sanitare.

31 de mil. de măști contrafăcute, confiscate în China. Suspecții riscă închisoare
31 de mil. de măști contrafăcute, confiscate în China. Suspecții riscă închisoare

O piaţă neagră a măştilor medicinale contrafăcute prosperă în China, spre nemulţumirea autorităţilor, care au înăsprit măsurile de represiune împotriva comercianţilor de articole considerate periculoase.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.