Panică într-un bloc din Giurgiu. Mai multe persoane s-au evacuat în urma unui incendiu puternic

pompieri

Pompierii au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un apartament situat la etajul întâi al unui bloc din Giurgiu.

 

Patru bărbaţi au fost evaluaţi de echipele medicale sosite la faţa locului.

„Panică, la miezul nopţii, pe scara unui bloc de pe şoseaua Bucureşti din municipiul Giurgiu, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul I. Proprietarul a simţit miros de fum şi de plastic încins. Acesta era singur în casă. A reuşit să iasă la timp, l-a alertat pe vecinul care locuieşte în faţa sa şi au coborât în spatele blocului. În scurt timp, apartamentul a luat foc.

Când au ajuns echipajele de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, atât în balcon, cât şi în interiorul camerelor”, a transmis, sâmbătă, ISU Giurgiu, conform news.ro. 

Citește și
foc casa
Un incendiu puternic a mistuit trei gospodării din județul Suceava. Un bărbat de 29 de ani a suferit o intoxicație cu fum
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pompierii au evacuat un bărbat care locuieşte la etajul al II-lea.

„Proprietarul şi alţi trei bărbaţi au fost monitorizaţi de echipajele medicale la faţa locului. Pompierii au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. Aceştia au folosit şi un ventilator pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului”, a mai transmis sursa citată.

În urma incendiului au fost afectaţi patru proprietari, cele mai mari pagube fiind în apartamentul în care a izbucnit incendiul.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Incendiu puternic în Hunedoara. Un saivan aflat pe un deal a fost mistuit de flăcări
Incendiu puternic în Hunedoara. Un saivan aflat pe un deal a fost mistuit de flăcări

Un saivan aflat pe un deal din apropierea localității Mărtinești, din Hunedoara, a fost mistuit de flăcări.

Un incendiu puternic a mistuit trei gospodării din județul Suceava. Un bărbat de 29 de ani a suferit o intoxicație cu fum
Un incendiu puternic a mistuit trei gospodării din județul Suceava. Un bărbat de 29 de ani a suferit o intoxicație cu fum

Un incendiu puternic a afectat trei gospodării din județul Suceava. Mai mulți localnici au sărit în ajutor și au început să scoată din curte bunurile oamenilor.

Constanţa: 40 de persoane, evacuate dintr-un bloc după ce a izbucnit un incendiu. Şase persoane nu vor să iasă din locuinţe
Constanţa: 40 de persoane, evacuate dintr-un bloc după ce a izbucnit un incendiu. Şase persoane nu vor să iasă din locuinţe

Patruzeci de persoane au ieşit, miercuri seară, dintr-un bloc din municipiul Constanţa, după ce a izbucnit un incendiu la un apartament, iar alte şase persoane nu vor să-şi părăsească locuinţele, pompierii susţinând că acestea nu se află în pericol.

O fetiţă de 11 ani a murit încercând să-şi salveze căţelușul dintr-un incendiu izbucnit într-o casă din Georgia
O fetiţă de 11 ani a murit încercând să-şi salveze căţelușul dintr-un incendiu izbucnit într-o casă din Georgia

O fetiță de 11 ani din Georgia a murit după ce a intrat înapoi în casa cuprinsă de flăcări, și a încercat să-și salveze cățelușul, potrivit oficialilor şi membrilor familiei.

Incendiu violent în parcarea unui centru comercial din București. Sute de oameni au fost evacuați de urgență
Incendiu violent în parcarea unui centru comercial din București. Sute de oameni au fost evacuați de urgență

500 de persoane care se aflau într-un centru comercial din Sectorul 5 al Capitalei au fost scoase, de urgență, marți dimineață, după ce o mașină a luat foc în parcarea subterană.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.