O femeie din Sibiu a spus că e refugiată din Ucraina ca să primească bunuri din donații

Refugiati
Getty

O femeie din Sibiu a mers la un centru de unde se repartizau ajutoare și a spus că și ea este refugiată din Kiev, ca să primească gratuit alimente și alte bunuri din donații.

„În seara zilei de 13 martie a.c., în jurul orei 18:00, la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, un sibian, organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaţilor din Ucraina, a reclamat faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 12:00, o femeie necunoscută s-ar fi prezentat la un punct de colectare din municipiul Sibiu unde, sub pretextul că este refugiată din Kiev-Ucraina, l-ar fi determinat pe organizator să-i doneze mai multe bunuri alimentare şi nealimentare”, a transmis IPJ Sibiu.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar în urma investigaţiilor efectuate cu celeritate, au reuşit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani.

Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.500 de lei, constând în bunuri de igienă personală, alimente, jucării şi rechizite şcolare, a fost recuperat în totalitate.

Cercetările continuă la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.