Noi detalii despre execuția din Vrancea. Unul dintre suspecti, eliberat în baza legii recursului compensatoriu

×
Codul embed a fost copiat

Cei trei bărbaţi prinşi luni, când încercau să fugă din ţară pe la vama Nădlac, şi despre care anchetatorii bănuiesc că au legătură cu moartea omului de afaceri din Vrancea, au fost audiaţi toată noaptea la Parchetul din Focşani.

Potrivit anchetatorilor, mobilul atacului este cel mai probabil jaful, o tentativa eşuată de altfel, dar până acum doar unul dintre cei suspecţi a recunoscut parţial probele considerate evidente de procurori.

Cei trei suspecţi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. 

Anchetatorii au aflat ca unul dintre suspecţii care este acuzat acum de omor calificat pentru că ar fi tras cu pistolul în omul de afaceri, este recidivist şi a fost eliberat din închisoare în urmă cu şapte luni, în baza legii recursului compensatoriu.

Gheorghe Vasile Văscăuţanu are 32 de ani şi conform documentelor prezentate în faţa instanţei de comisia de liberări condiţionate a Penitenciarului Focşani se arată că bărbatul trebuia să iasă din puşcărie abia pe 29 septembrie 2019.

Citește și
suspecti retinuti
Trei suspecţi în cazul asasinatului din Vrancea, reţinuţi. Ar fi împuşcat victima în inimă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a fost condamnat în anul 2017 la doi ani şi opt luni de închisoare pentru infracţiunile de trafic şi consum ilicit de droguri.

Magistraţii de la Judecătoria Focşani au fost cei care au aprobat liberarea condiţionată.

Cei trei suspecţi au fost audiaţi ore în şir de procurorii din Vrancea. Anchetatorii au aflat astfel că indivizii au verificat programul victimei, l-au urmărit pe traseul pe care îl parcurgea de la casele de schimb valutar spre casă, iar când au fost pregătiţi, au atacat.

Doi dintre cei 3 suspecţi sunt din comună Urecheşti, judeţul Bacău. Unul dintre ei are 29 de ani este căsătorit şi are o fetiţă în vârstă de 2 ani şi jumătate. Acuzaţiile extrem de grave i-au surprins pe cei care îl cunosc şi nimeni nu îl crede în stare să ia viaţa unui om.

Al doilea suspect din judeţul Bacău are 48 de ani şi 4 copii. Trei fete sunt majore, iar cel mai mic dintre copii este un băiat în vârstă de 14 ani.

Bărbatul de 61 de ani, victima celor trei, a fost înmormântat în localitatea natală.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Filmul execuției în stil mafiot din Vrancea. Suma impresionantă din mașina victimei
Filmul execuției în stil mafiot din Vrancea. Suma impresionantă din mașina victimei

3 indivizi bănuiţi că l-au ucis vineri seara pe proprietarul unor case de schimb valutar, din Focşani, au fost prinşi, de poliţiştii de frontieră din Arad. Se pregăteau să fugă din ţară.

Trei suspecţi în cazul asasinatului din Vrancea, reţinuţi. Ar fi împuşcat victima în inimă
Trei suspecţi în cazul asasinatului din Vrancea, reţinuţi. Ar fi împuşcat victima în inimă

Au fost reţinuţi trei suspecţi în cazul asasinatului din Vrancea săvârşit vineri seara. Indivizii încercau să iasă din ţară, prin judeţul Arad, ca pasageri într-o maşină.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.