Nelu Tătaru: Vom ajunge la 1.000 de cazuri pe zi, dar lucrurile nu vor mai continua în forma asta

Cine este Nelu Tătaru, ministrul interimar al Sănătăţii

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că vom ajunge la 1.000 de cazuri pe zi, însă creșterea masivă din ultima perioadă va încetini datorită legii privind carantina care va intra în vigoare de marți. 

„În următoarele 14 zile vom avea o creștere progresivă. Vom ajunge și la 1.000 de cazuri pe zi. Vom avea această creștere. Dintre aceste 1.000 de cazuri pe zi sunt cele care merg la Terapie intensivă într-un număr de 5%, o mortalitate de 5%, restul sunt cazuri asimptomatice, ușor asimptomatice, medii sau medii spre severe pe care va trebui să le gestionăm”, a declarat ministrul Nelu Tătaru la Digi24.ro, precizând că „lucrurile nu vor mai continua în forma asta”.

Acesta a explicat că în perioada următoare nu vom mai avea creșterea masivă din ultimele săptămâni, deoarece noua lege privind carantina le va oferi autorităților pârghiile necesare pentru a gestiona pandemia.

„Identificăm orice caz care apare în aceste focare, sau în focare în constituire, având pârghiile actuale, acele anchete epidemiologice care vor putea lua de la început măsurile de izolare și nu vom mai avea această creștere masivă pe care am avut-o în ultimele 2-3 săptămâni de când avem acest vid legislativ”, a adăugat el.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 681 de cazuri din 8.570 de teste efectuate.

Citește și
Fratele ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, va prelua șefia ISU Vaslui. Cum s-a ajuns aici
Nelu Tătaru, despre situația unităţilor de suport COVID: Anumite zone sunt suprapopulate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Până astăzi, 20 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.213 au fost externate, dintre care 22.747 de pacienți vindecați și 2.466 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 972 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ultima oră! Două femei au fost ucise de rechini în Hurghada! Panică în stațiunea preferată de români
Ultima oră! Două femei au fost ucise de rechini în Hurghada! Panică în stațiunea preferată de români

Ultima oră! Două femei au fost ucise de rechini în Hurghada! Panică în stațiunea preferată de români

Nelu Tătaru, despre situația unităţilor de suport COVID: Anumite zone sunt suprapopulate
Nelu Tătaru, despre situația unităţilor de suport COVID: Anumite zone sunt suprapopulate

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat că în prezent sunt aproximativ 1.900 de paturi în unităţile medicale suport COVID-19, dintre care 840 de paturi sunt dotate complet pentru terapie intensivă.

Tătaru: În acest moment nu văd un motiv să nu putem organiza alegerile sau să amânăm începerea anului şcolar
Tătaru: În acest moment nu văd un motiv să nu putem organiza alegerile sau să amânăm începerea anului şcolar

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că nu consideră, în acest moment, necesară amânarea alegerilor locale, la fel cum nu consideră necesară amânarea începerii anului şcolar, scrie News.ro.

Scandal la spitalul modular din Iași, cu miniștrii Tătaru și Alexe ținuți la poartă. ”Să le fie rușine!”
Scandal la spitalul modular din Iași, cu miniștrii Tătaru și Alexe ținuți la poartă. ”Să le fie rușine!”

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății și Costel Alexe, ministrul Mediului, au fost protagoniștii unui scandal la Iași, unde au vizitat spitalul modular construit de Consiliul Județean.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.