Mascații ar fi greșit din nou adresa. Un bărbat susține că au intrat peste el în timp ce dormea. „Mi-au pus pistolul la cap”

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Reşiţa susţine că s-a trezit cu poliţiştii de la trupele speciale la uşă, în dimineaţa de 23 februarie, şi că aceştia l-au pus pe burtă, i-au pus pistolul la cap şi l-au ameninţat în faţa copilului său, care are patru ani.  

„Au venit mascaţii peste mine la ora 6:55, mi-au speriat copilul mi-au terorizat copilul, partea de jos de la uşă au rupt-o, uşa la dulap, mi-au terorizat copilul, m-au pus pe burtă pe mine, nevinovat, uitaţi, au intrat grămadă peste mine în casă! Uitaţi, au rupt uşa, în partea de jos, când au împins de ea, au tras de ea! M-a luat din somn, mi-a speriat copilul, mi-a pus pistolul la cap, mi-au desfăcut dulapurile, mi-a rupt o uşă la dulap. Cu puşca către mine, mi-a speriat copilul”, spune, pe Facebook, un bărbat din Reşiţa, Claudiu Halmaci.

Acesta postează şi imagini surprinse de o cameră de supraveghere amplasată într-un hol, la intrarea în locuinţă. Conform datelor înscrise pe imaginile publicate pe Facebook de bărbat, acestea au fost surprinse în ziua de 23 februarie 2024, cu aproximativ cinci minute înainte de ora 7:00.

În imagini se vede cum patru poliţişti bat timp de aproximativ 30 de secunde la uşă, după care li se deschide, cei patru intră, urmaţi de un alt coleg care nu poartă cască de protecţie, nu are faţa acoperită şi are asupra sa ceva ce pare a fi un dosar cu câteva documente.

Citește și
Politia Romana
Captură de 3 milioane de lei în Caraş-Severin. Ce au descoperit polițiștii în urma unor percheziţii | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Un minut şi jumătate mai târziu, unul dintre mascaţi, care are asupra sa o armă pe care o ţine în mâini, la vedere, iese, revine în locuinţă, iese din nou însoţit de un coleg, tot mascat, după care cei doi par a-l trimite în interior pe bărbatul cu dosarul.
Pe imagini se mai vede cum unul dintre mascaţi intră în locuinţă cu ceva ce pare a fi un ciocan.

Urmează câteva minute în care mascaţii intră şi ies din locuinţă, iar la un moment dat se vede cum un bărbat, care poartă doar boxeri şi care este chiar cel care a postat imaginile, trece de pragul uşii, pare a le spune ceva mascaţilor în timp ce îi filmează cu telefonul mobil. Apoi bărbatul intră şi închide uşa.

Un alt bărbat care poartă doar pantaloni, un vecin ,merge la uşa celui vizitat de mascați, bate dar nu i se răspunde.

„A fost şi un vecin, s-a luat şi de vecin, a fost martor, după aia a bătut vecinul la uşă. Nu am mai deschis uşa, că deja îmi era frică, mi-a panicat copilul”, povesteşte reşiţeanul vizitat la primele ore ale dimineţii de trupele speciale.

El adaugă că i s-a spus că au greşit adresa.

„Au zis că au greşit adresa. Păi nu se poate aşa ceva! Mi-au băgat copilul în panică. Cine a făcut chestia asta, că procuror, că poliţie, să plătească! Uitaţi, intră cu barosul în casă!”, mai spune Claudiu Halmaci.

Reacția poliției

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş Severin a formulat un punct de vedere după ce imaginile au devenit publice.

„În data de 23 februarie, poliţişti de la structurile de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin şi Poliţiei Municipiului Reşiţa au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Reşiţa, la adresele unor persoane bănuite de furt calificat. În cauză, există presupunerea rezonabilă că, în luna ianuarie 2024, 3 tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani, ar fi sustras bunuri în valoare de 5.000 de lei dintr-un autoturism. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate o parte din bunurile reclamate ca fiind sustrase, precum şi alte probe şi mijloace materiale de probă, persoanele în cauză fiind conduse la audieri. Cu privire la informaţiile postate pe reţeaua de socializare, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări, pentru a se stabili dacă acestea se confirmă, la finalizarea verificărilor urmând a fi luate măsurile legale, ce se impun”, transmit oficialii instituţiei.

Un caz asemănător a avut loc și în anul 2022, când mascații de la trupele speciale au intrat în casă peste doi bătrâni bolnavi, la Carei, după ce au greșit adresa. Femeia din locuință a leșinat de spaimă și a avut nevoie de ajutor medical.

De asemenea, și în 2020, când ofiţerii de la combaterea crimei organizate care căutau mai mulţi suspecţi de infracţiuni informatice au intrat în casa unei femei cu doi copii - care nu avea nicio legătură cu ancheta.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un număr de 72 de arme de foc şi peste 3.000 de piese de muniţie au fost confiscate din locuinţa actorului Alain Delon
Un număr de 72 de arme de foc şi peste 3.000 de piese de muniţie au fost confiscate din locuinţa actorului Alain Delon

72 de arme de foc şi peste 3.000 de piese de muniţie au fost confiscate în urma unei percheziţii la domiciliul actorului francez Alain Delon, a anunţat marţi parchetul, care a deschis o anchetă pentru deţinere ilicită de arme, informează AFP.

 

Captură de 3 milioane de lei în Caraş-Severin. Ce au descoperit polițiștii în urma unor percheziţii | FOTO
Captură de 3 milioane de lei în Caraş-Severin. Ce au descoperit polițiștii în urma unor percheziţii | FOTO

Aproape 10 kilograme de bijuterii, peste 700 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi 180 de parfumuri au fost ridicate de poliţiştii din Caraş-Severin, în urma a două percheziţii domiciliare efectuate, luni, în Oţelu Roşu.

Trei persoane au fost reținute în cazul postlicealei din Reghin care elibera diplome false de asistenți medicali
Trei persoane au fost reținute în cazul postlicealei din Reghin care elibera diplome false de asistenți medicali

După aproape 24 de ore de percheziții și audieri în dosarul deschis în Reghin, județul Mureș, trei persoane au fost reținute, iar alte trei au fost puse sub control judiciar.  

Doi frați, prinși cu droguri în Bacău. Ce s-a găsit la percheziții
Doi frați, prinși cu droguri în Bacău. Ce s-a găsit la percheziții

Polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate din Bacău au prins în flagrant doi frați care se ocupau cu traficul de droguri.

Oamenii legii au descins peste braconieri, în Neamț. Anchetatorii au găsit animale sălbatice vii și 35 de kilograme de vânat
Oamenii legii au descins peste braconieri, în Neamț. Anchetatorii au găsit animale sălbatice vii și 35 de kilograme de vânat

Trei bărbați din județul Neamț riscă închisoarea, pentru braconaj, după ce oamenii legii au găsit la percheziții, în locuințele lor, 35 de kilograme de vânat, arme, trofee, dar și animale vii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.