Fostul șef CNAS Lucian Duță a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Lucian Duţă a fost condamnat, luni, la şase ani de închisoare pentru luare de mită.

Decizia este definitivă și a fost luată de de Curtea de Apel Bucureşti. 

UPDATE 14:42 Lucian Duță s-a predat poliției. 

"Având în vedere decizia instanței, astăzi, 25 iulie 2022, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 6 ani, pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de luare de mită, emis pe numele unui bărbat de 52 de ani. Cel în cauză s-a predat la Secția 2 Poliție, se află în custodia polițiștilor, urmând a fi încarcerat", au transmis autoritățile.

****

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În decembrie 2018, DNA l-a trimis în judecată pe Lucian Duță pentru luare de mită în formă continuată.

Acum, Lucian Duță a fost găsit vinovat, fiind acuzat că în perioada 2010 – 2012 a primit mită de 6,3 milioane de euro de la două firme de software care au încheiat contracte cu CNAS.

Practic, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut pedepsa primită de Lucian Duţă, în decizia dată de Tribunalul Bucureşti în noiembrie 2020.

De ce a fost acuzat Lucian Duță

Lucian Duţă a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 - 2012, în calitate de preşedinte al CNAS, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar.

Sumele de bani au fost remise lui Duţă fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveţia, asupra unui teren cu construcţie S+P+4, asupra a trei apartamente şi asupra unui autoturism.

Iată decizia completă a instanței

"Admis apel - Schimbat total sau în parte - Schimbat în parte - Decizia penală nr. 1049/A din data de 25.07.2022 - În temeiul art.421, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, admite apelul formulat de apelantul-intimat-inculpat Duţă Nicolae-Lucian împotriva penale nr.1.407/F/27.XI.2020 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a penală, din Dosarul nr.45188/3/2018. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând pe fond: Constată că, prin Încheierea de şedinţă din data de 12.V.2021, Curtea, din oficiu, a dispus, în temeiul art.386, alin.1, Cod de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei penale reţinută în sarcina apelantului-intimat-inculpat Du?ă Nicolae-Lucian din infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. de art.289, alin.1, Cod penal, raportat la art.6 ?i art.7, litera a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35, alin.1, Cod penal ?i art.5, Cod penal (4 acte materiale), în infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. de art.289, alin.1 din noul Cod penal, raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35, alin.1 din noul Cod penal ?i art.5, alin.1 din noul Cod penal (4 acte materiale). În temeiul art.289, alin.1 din noul Cod penal, raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35, alin.1 din noul Cod penal ?i art.5, alin.1 din noul Cod penal, condamnă pe inculpatul Duţă Nicolae-Lucian la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infrac?iunii de luare de mită, în formă continuată (4 acte materiale). În temeiul art.217, alin.6, Cod de procedură penală, constată încetate efectele declaraţiei proprietarului Tuchiluş Andrei, care poartă Încheierea de autentificare nr.226/12.IV.2017 a Biroului Individual Notarial Eftimescu Mihai-Marian (filele 121-124, volumul XIII, dosar de urmărire penală), prin care a constituit garan?ia reală imobiliară pentru cauţiunea în sumă de 4.500.000 lei, stabilită la luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpat, prin Ordonanţa din data de 4.IV.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr.265/P/2015. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei penale. În temeiul art.421, punctul 1, litera b, Cod de procedură penală, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-intimaţi-persoane interesate Sofian Victor (14.IX.1951), Sofian Victor (8.X.1976), decedat la data de 22.IX.2021, Ştefan (fostă Sofian) Alina şi Ştefan (fostă Sofian) Nicoleta-Carolina împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, cheltuielile de procedură pentru judecarea apelului formulat de apelantul-intimat-inculpat rămân în sarcina statului. În temeiul art.275, alin.2 ?i alin.4, Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre apelanţii-intimaţi-persoane interesate Sofian Victor (14.IX.1951), Ştefan (fostă Sofian) Alina şi Ştefan (fostă Sofian) Nicoleta-Carolina la plata sumei de câte 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronun?ată pe data de 25.VII.2022, conform art.405, alin.1, teza finală, Cod de procedură penală".

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
DNA a trimis în judecată un fost șef al CNAS, care ar fi luat mită de 6,3 milioane de euro
DNA a trimis în judecată un fost șef al CNAS, care ar fi luat mită de 6,3 milioane de euro

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauțiune, a inculpatului Lucian Duță, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru luare de mită în formă continuată.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.