Femeia care a fost rănită în explozia de la Secţia Infecţioase a SJU Prahova a decedat

×
Codul embed a fost copiat

Pacienta care a fost rănită în urma exploziei produse într-un salon al Secţiei Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a decedat, a anunţat marţi avocatul familiei, Adrian Cuculis.

„Pacienta care a suferit arsuri în urma exploziei din Spitalul de boli Infecţioase Ploieşti - Movila a decedat. Urmează să depunem plângere penală pentru ucidere din culpă.

Familia suspicionează şi un malpraxis medical având în vedere că femeia a intrat în spital pe propriile picioare, iar apoi a ajuns să fie intubată", a transmis avocatul.

O explozie neurmată de incendiu a avut loc, lunea trecută, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, o pacientă suferind arsuri grave.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, explozia s-a produs într-un salon, iar o pacientă de aproximativ 80 de ani a suferit arsuri.

Citește și
pompieri romania
Cinci persoane, la spital cu arsuri după ce locuinţa lor a fost cuprinsă de flăcări, în Buzău
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Victima era în comă în momentul producerii deflagraţiei, dependentă de oxigen. Prezintă arsuri pe 16% din suprafaţa corporală şi la nivelul căilor aeriene, va fi intubată şi transportată la UPU Ploieşti", preciza, la acea dată, sursa citată.

Asistentele și infirmierele aflate în spital în acele clipe au fost audiate de polițiști. Și managerul unității medicale a dat explicații pentru cele întâmplate. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru distrugere și vătămare corporală din culpă. În paralel a fost începută o anchetă internă.

În noiembrie 2021, în aceeași secție, doi bărbați care sufereau de COVID au murit în urma unui incendiu izbucnit într-unul dintre saloane.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Explozie la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești. O pacientă aflată în comă a fost rănită
Explozie la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești. O pacientă aflată în comă a fost rănită

O explozie neurmată de incendiu s-a produs, luni, într-un spital din Ploieşti, iar o femeie de 80 de ani a suferit arsuri.  

Cinci persoane, la spital cu arsuri după ce locuinţa lor a fost cuprinsă de flăcări, în Buzău
Cinci persoane, la spital cu arsuri după ce locuinţa lor a fost cuprinsă de flăcări, în Buzău

Cinci persoane au ajuns la spital cu arsuri de gradele I, II şi III în urma unui incendiu care a izbucnit la o casă din municipiul Buzău.

 

Explozie, urmată de incendiu, la o clădire din Sectorul 5 al Capitalei. Patru persoane au ajuns spital, 17 au fost evacuate
Explozie, urmată de incendiu, la o clădire din Sectorul 5 al Capitalei. Patru persoane au ajuns spital, 17 au fost evacuate

Patru persoane au fost rănite de o explozie urmată de un incendiu violent. Deflagrația, produsă într-un bloc din Sectorul 5, a afectat ultimul etaj și mansarda. În momentul nenorocirii, în bloc se aflau 17 persoane.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.