Eroarea comisă de austriacul dispărut în largul Mării Negre. Cine a alertat autoritățile

×
Codul embed a fost copiat

Misiune contracronometru pe Marea Neagră, după ce un velier sub pavilion olandez, la bordul căruia era un cetățean austriac, a dispărut în largul coastelor românești.

Ambarcațiunea plecase din portul Sulina, cu destinația Balcic dar, la un moment dat, nu a mai avut semnal. Iar autoritățile au început căutările.

După 20 de ore, operațiunea s-a încheiat cu bine, la 40 de mile marine de Constanța.

Ambasada Austriei a anunţat autorităţile ca un velier cu un cetăţean austriac la bord este de negăsit. Velierul a pornit din portul Sulina, cu destinaţia Balcic, iar de acolo spre Bosfor.

Însă, odată ce a ajuns în zona Constanței, vasul nu a mai răspuns semnalelor de comunicare, iar staţia radio nu funcţiona în regim normal.

Citește și
velier
Un cetățean austriac aflat la bordul unui velier, dat dispărut pe Marea Neagră, a fost găsit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Soţia navigatorului a fost cea care a pus pe jar autorităţile din România. Pentru că nu a reuşit să dea de urma soţului, care se afla singur la bordul velierului, aceasta a apelat la ambasada Austriei, care ulterior a anunţat autorităţile.

Operaţiunea de căutare a fost declanşată de urgenţă. Garda de Coastă şi Agenţia Romană de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare au pornit în misiune. După 20 de ore de căutări, cetăţeanul austriac a fost găsit în siguranţă la bordul velierului. Sistemul de comunicare avea însă probleme şi, deşi pare un lucru banal, acest fapt poate însemna, pe mare, diferenţa între viaţă şi moarte.

Ionela Dumitriu purtător de cuvânt Garda de Coastă Constanța: „La bordul velierului se afla un cetăţean austriac în vârstă de 71 de ani. Bărbatul nu a solicitat asistență, declarând că poate să asigure guvernarea ambarcaţiunii în condiţii de siguranţă şi îşi continua deplasarea către Bosfor."

Specialiştii îi avertizează pe cei care pornesc în croaziere solitare pe Marea Neagră să fie vigilenţi şi echipaţi corespunzător. Inclusiv tehnic.

Virgil Mararoi, comandant de navă: Marea nu e o glumă. Am înţeles că barca venea de undeva de pe Dunăre. Nu se poate compara Dunărea cu marea. Marea Neagră are o particularitate, se montează foarte repede, deci te poate lua prin surprindere şi în orice moment trebuie să fii pregătit, pregătit pentru ce e mai rău. Pe veliere mai exista o chestie, trebuie să te mişti foarte repede, nu aştepţi. Totul trebuie să fie pus în regulă."

Autorităţile îi atenţionează pe cei care vor să iasă în largul mării cu velierele să se informeze preventiv despre condiţiile meteo şi să îşi ia toate măsurile de siguranţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alertă pe Marea Neagră. Ce a pățit de fapt velierul unui austriac, dat dispărut
Alertă pe Marea Neagră. Ce a pățit de fapt velierul unui austriac, dat dispărut

Alertă pe Marea Neagră, după ce un velier sub pavilion olandez, la bordul căruia era un cetăţean austriac, a dispărut în largul coastelor româneşti.

Un cetățean austriac aflat la bordul unui velier, dat dispărut pe Marea Neagră, a fost găsit
Un cetățean austriac aflat la bordul unui velier, dat dispărut pe Marea Neagră, a fost găsit

Un velier sub pavilion olandez la bordul căruia se afla un cetățean austriac, căutat pe Marea Neagră, a fost găsit sâmbătă, la 40 de mile marine (74km) est de municipiul Constanța.

Momentul în care un elvețian e salvat de polițiștii români. Velierul său s-a răsturnat
Momentul în care un elvețian e salvat de polițiștii români. Velierul său s-a răsturnat

Operaţiune de salvare pe Dunăre efectuată de poliţiştii de Frontieră din Mehedinţi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.