Ce a păţit un român care nu și-a plătit ratele pentru un televizor cumpărat din Germania

bani euro
Getty

Un român din Huși, județul Vaslui, va trebui să plătească o amendă uriașă după ce nu a mai plătit ratele la un televizor și un laptop pe care le-a cumpărat dintr-un magazin din Germania.

Iulian M, de 40 de ani, a lucrat o perioadă în Germania și a cumpărat marfă de aproape 3.000 de euro dintr-un magazin din Tuttlingen. Bărbatul a plătit 400 de euro pe loc, urmând să achite diferența în rate, relatează vremeanoua.ro. Românul s-a făcut însă nevăzut, astfel că autorităţile judiciare din Germania au solicitat Ministerului Justiţiei din România să facă demersurile necesare pentru sancționarea acestuia.

În urma analizării documentaţiei înaintate de autorităţile din Germania, judecătoria Huşi a admis, pe 11 martie, solicitarea privind recunoaşterea sancţiunii şi au dispus obligarea bărbatului din Huşi la plata amenii în cuantum de 5.470 de euro, transformată în lei. Deşi a fost citat, acesta nu s-a prezentat în faţa judecătorilor.

“Acum e prin Italia, pe la Napoli, din ce ştim noi. Nu a avut cum sã se ducă la procesul de la Judecătoria Huşi, căci el, în primul rând, nu ştie de proces. Cred că acum vreo 4 ani l-am văzut ultima dată la Huşi. Nu ştim cu ce se ocupă el prin străinătate, munceşte, ca oricare român. E un băiat serios, nu credem ce se spune”, a spus un apropiat.

Bărbatul are un termen de 10 zile pentru a formula “Apel” față de hotărârea Judecãtoriei Huşi.

Citește și
experiment accident
Experiment. Viteza la care un accident poate deveni fatal dacă pasagerii nu au centură
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amendă de 2000 lei pentru femeia care și-a lovit cu pumnii cătelul. A rămas și fără animal
Amendă de 2000 lei pentru femeia care și-a lovit cu pumnii cătelul. A rămas și fără animal

Femeia care a fost filmată în timp ce își lovea cu brutalitate câinele într-un tramvai din București a fost identificată și sancționată de Serviciul Poliția Animalelor din cadrul Poliției Locale a Municipiului București cu suma de 2.000 lei.

Experiment. Viteza la care un accident poate deveni fatal dacă pasagerii nu au centură
Experiment. Viteza la care un accident poate deveni fatal dacă pasagerii nu au centură

Peste 1.800 de oameni au murit anul trecut în accidente rutiere pe şoselele din România. Mulţi ar fi putut să scape dacă purtau centura de siguranţă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.