Care este starea mamei Luizei Melencu, dusă la spital după intervenția jandarmilor

×
Codul embed a fost copiat

Mama Luizei Melencu, fata dispărută în luna aprilie, pe care Gheorghe Dincă a declarat că a omorât-o, şi bunicul acesteia au ajuns vineri seară la spital.

 

Totul după ce jandarmi şi poliţişti au încercat să pună în aplicare mandatul de aducere a femeii la sediul DIICOT Craiova. În acele clipe, cei doi s-au simţit rău şi au avut nevoie de ajutorul medicilor.

 

Medic ambulanță: "Au ajuns la spital, au fost admişi în aria de monitorizare a spitalului nostru, la UPU, sunt conştienţi, stabil hemodinamic şi respirator, amândoi prezentau dureri în piept, sunt amândoi epuizaţi, epuizaţi atât fizic, cât şi psihic".

Citește și
Incidente la casa Luizei Melencu
Șeful DIICOT, despre intervenția jandarmilor la casa familiei Melencu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că mandatul nu a putut fi pus în aplicare din cauza concluziilor doctorilor.

Mama adolescentei a fost amendată joi cu 5000 de lei după ce a refuzat să se prezinte pentru a i se preleva probe biologice în vederea unei noi expertize ADN.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Reacția MAI după incidentele de la casa Luizei Melencu
Reacția MAI după incidentele de la casa Luizei Melencu

MAI anunță că a dispus Inspectorului general al Poliţiei Române să ia toate măsurile pentru a pune în aplicare dispoziţia Tribunalului Bucureşti de aducere la DIICOT a mamei Luizei Melencu respectând legea, dar fără a îi leza drepturile.

Șeful DIICOT, despre intervenția jandarmilor la casa familiei Melencu
Șeful DIICOT, despre intervenția jandarmilor la casa familiei Melencu

Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat, vineri, referindu-se la intervenţia jandarmilor la locuinţa familiei Melencu, că ”nimeni nu este îndreptăţit să invoce lipsa de încredere pentru a nu se supune executării unei autorizaţii a unui judecător”.

Mama și bunicul Luizei Melencu, duși la spital după intervenția jandarmilor
Mama și bunicul Luizei Melencu, duși la spital după intervenția jandarmilor

Mai mulţi jandarmi şi poliţişti s-au prezentat, vineri după-amiază, în localitatea Dioşti, la locuinţa familiei Melencu, pentru a o duce pe mama Luizei la DIICOT, în baza unui mandat emis de Tribunalul București.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.