Braconajul sturionilor femele, o reală problemă în România. Suma fabuloasă pentru care se vinde un kilogram de icre negre

×
Codul embed a fost copiat

Braconajul la sturioni, specie pentru care în țara noastră a fost impusă prohibiția pe teremen nedeterminat, se petrece sub privirea îngăduitoare a autorităților.

Un document oficial al Camerei Deputaților arată că, în urma monitorizărilor, specialiștii au capturat în ultimii șase ani în procent de 90% doar masculi.

Ceea ce arată că femelele purtătoare de icre negre sunt prinse constant de braconieri. Cifrele care ar trebui să genereze suspiciuni nu au avut niciun impact în rândul organismelor de control.

Peste 90% dintre sturionii prinși în ultimii șapte ani erau masculi

În intervalul 2015-2021, biologii marini au prins, pentru cercetări științifice, aproape 450 de sturioni. Însă, în proporţie de 90,6%, erau masculi.

Cifrele au fost puse la dispoziția Parlamentului de Ministerul Agriculturii. Cum toată lumea știe că femelele sunt cu adevărat valoroase, fiind purtătoare de icre negre, datele făcute publice trezesc suspiciuni.

Citește și
Veste teribilă pentru braconieri. Pescuitul ilegal s-ar putea pedepsi cu până la 8 ani de închisoare
Veste teribilă pentru braconieri. Pescuitul ilegal s-ar putea pedepsi cu până la 8 ani de închisoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alexandru Kocsis-Cristea, deputat: „Se braconează foarte mult. Și se braconează specii foarte valoroase de pește, care sunt interzise la pescuit, sturioni. Icrele negre sunt mult mai valoroase decât carnea peștelui.”

Cu cât se vinde un kilogram de icre negre pe piața neagră

Pe piața neagră, kilogramul de icre negre pleacă de la 500 de euro și poate ajunge până la 13.000 de euro. Și tocmai femelele care le produc sunt cele care apar extrem de rar în rapoartele pescarilor care au autorizații de cercetare.

Tudor Ionescu, Centrul de Biodiversitate Acvatică: „Este o supoziție de braconaj. Categoric! Pentru că nu au cum să dispară în neant atâtea femele. Nu există un asemenea raport în mediul natural. De obicei, în mediul natural, raportul este de unu la unu.”

Chiar studiile institutelor de cercetare în domeniul pisciculturii arată că numărul masculilor ar trebui să fie aproape egal cu cel al femelelor de sturion.

Neculai Peatriche, Institutul de Cercetare Piscicolă Galați: „Noi am făcut aceste reproduceri pe material sălbatic și rezultatele au fost undeva la 45% femele. Un pic mai mult în populații sunt masculii.”

Și atunci cum poate fi explicată disproporția din datele oficiale, care lasă să se înţeleagă că, în Dunăre, ar trăi nouă masculi la o femelă? Angajații Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului din București sunt cei care, pentru diferite proiecte științifice, au pescuit în Dunăre și au completat astfel de rapoarte.

Gyorgy Deak, director general INCDPM București: „Noi am luat toate măsurile posibile ca să reducem eventualele tentații de braconaj, de către cei care sunt implicați în pescuitul științific. Mai mult, noi avem contract semnat cu ei, în cazul în care noi i-am prins că nu fac lucrurile cum trebuie, ei sunt dați afară și, mai mult, se dă la poliție sesizare clar scrisă.”

Un proiect de modificare a Legii Pescuitului prevede ca vânzarea peștelui capturat în scop știițific să fie pedepsită cu închisoarea de la doi la cinci ani. Actul normativ nu a fost supus votului în niciuna dintre Camere. Însă dincolo de asta, adevăratul braconaj, care face ravagii în Deltă, rămâne marea problemă în timp ce autoritățile sunt deocamdată depășite de situaţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cinci cetățeni străini, prinși la braconaj în Buzău. Armele și circa 2.500 de cartușe au fost confiscate de polițiști
Cinci cetățeni străini, prinși la braconaj în Buzău. Armele și circa 2.500 de cartușe au fost confiscate de polițiști

Cinci cetățeni străini, care participau la o vânătoare neautorizată lângă Râmnicu Sărat, sunt cercetați pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Veste teribilă pentru braconieri. Pescuitul ilegal s-ar putea pedepsi cu până la 8 ani de închisoare
Veste teribilă pentru braconieri. Pescuitul ilegal s-ar putea pedepsi cu până la 8 ani de închisoare

Se văd primele rezultate ale interdicției la pescuitul de sturioni. După mai bine de 15 ani de prohibiție și multiple repopulări, în Dunăre și-au făcut apariția primii pui de morun sălbatic.

Pescuitul ilegal, un fenomen tot mai răspândit în România. Parlamentarii cer creșterea pedepselor pentru braconieri
Pescuitul ilegal, un fenomen tot mai răspândit în România. Parlamentarii cer creșterea pedepselor pentru braconieri

70 la sută din peștele autohton care ajunge pe piață în România provine din braconaj și alte activități ilegale, spun mai mulți parlamentari, care pregătesc modificarea legislației cu privire la pescuit.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.