Barcă plină de migranți, dintre care jumătate copii, depistată de polițiști la Porțile de Fier. Cât au plătit călăuzelor

×
Codul embed a fost copiat

În ultimii ani, România a devenit unul dintre culoarele ilegale de trecere cel mai des folosite de migranți. Mulți riscă totul pentru a ajunge în vestul Europei.

 

În multe cazuri, însă, sfârșitul este tragic. În cel mai recent, polițiștii de frontieră au prins un grup care a traversat Dunărea, cu o barcă cu motor, de pe malul sârbesc pe cel românesc. În ambarcațiune erau și foarte mulți copii.

Aproape 20 de persoane erau în acea barcă, depistată de polițiști în zona barajului Porțile de Fier II.

Jumătate dintre ei sunt copii, cel mai mic în vârstă de doar 3 ani. Au povestit că au avut drept călăuză cetățeni sirieni, care au reușit să se întoarcă în Serbia înainte de a fi prins și ei.

Citește și
Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz, nu-și poate prelua mandatul. Cine l-a contestat la tribunal
Dominic Fritz spune că Timișoara este sufocată de migranți. „Trăiesc pe stradă sau în clădiri părăsite”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iar pentru fiecare om, călăuzele au încasat câte 1.200 de euro ca să îi aducă în România. Și nu este singurul exemplu.

La Timișoara, șoferul unui TIR bulgăresc a oprit să își cumpere o cafea, când din remorcă s-au auzit bătăi puternice. Poliția a fost chemată în zonă iar agenții au găsit șapte transfugi înăuntru.

Ceruseră azil în țara noastră, dar au fugit din centrul de unde erau cazați. Au fost trimiși înapoi, iar șoferul bulgar este anchetat.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi sirieni au încercat să intre în România ascunşi sub un camion. Au mers 10 km agăţaţi de osie
Doi sirieni au încercat să intre în România ascunşi sub un camion. Au mers 10 km agăţaţi de osie

Doi cetățeni sirieni sunt protagoniștii unei aventuri aproape ireale: s-au agățat cum au putut sub un camion de marfă pentru a trece granița în România.

Dominic Fritz spune că Timișoara este sufocată de migranți. „Trăiesc pe stradă sau în clădiri părăsite”
Dominic Fritz spune că Timișoara este sufocată de migranți. „Trăiesc pe stradă sau în clădiri părăsite”

Dominic Fritz nu este „mulțumit” de felul cum Guvernul gestionează problema migranților în vestul țării, care cade în seama primăriei. 1.000 de migranți au intrat în România în numai două săptămâni, spune primarul din Timișoara.

22 de refugiați au fost găsiți de polițiști români încercând să treacă ilegal graniţa cu Ungaria
22 de refugiați au fost găsiți de polițiști români încercând să treacă ilegal graniţa cu Ungaria

Povestea asiaticilor care îşi încearcă norocul la graniţele noastre, pentru a ajunge în vestul Europei, nu se termină niciodată.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.