Un camionagiu român, prima victimă a „Îngerului Dulce”. Femeia ademenea bărbați pe internet, iar apoi îi tortura și jefuia

Un camionagiu român, prima victimă a „Îngerului Dulce”. Femeia ademenea bărbați pe internet, iar apoi îi tortura și jefuia
Badoo

„Îngerul dulce” o femeie de 34 de ani, a fost arestată pentru că ademenea bărbați pe care îi jefuia. Prima ei victimă a fost un român, dar a fost norocos, pentru că un alt bărbat a sfârșit îngropat de viu.

„Îngerul dulce”, așa cum a fost numită Hedangelin Candy Arrieta, din Venezuela, a torturat și jefuit mai mulți bărbați pe care îi cunoscuse. pe rețeaua de socializare Badooo. Femeia a acționat alături de iubitul ei și un alt bărbat, iar modul de operare era similar în toate cazurile. Ea publica anunțuri matrimoniale, apoi le trimitea fotografii explicite bărbaților interesați, convenind apoi să se întâlnească. Bărbații erau ademeniți în locuri izolate, apoi bătuți, torturați apoi deposedați de banii și valorile pe care le aveau asupra lor, inclusiv autoturismele cu care veniseră la întâlnire, relatează publicația Diario de Mallorca.

„Îngerul dulce” și complicii ei au ajuns luni în fața unui judecător din Zaragosa, iar procurorul cere 58 de ani şi nouă luni de închisoare pentru femeie şi pentru iubitul ei Mohamed Achraf. Individa din Venezuela și iubitul ei sunt judecați pentru crimă, tâlhărie, deţinere ilegală de arme, constituire de grup infracţional şi tentativă de jaf, potrivit publicației Diario de Mallorca. Cel de-al treilea bărbat ar fi participat doar la prima faptă, astfel că anchetatorii cer pentru el numai 16 ani de închisoare.

Prima victimă a femeii pusă pe rele a fost un camionagiu român, care a mușcat momeala și a ajuns să se întâlnească cu „Îngerul Dulce”, pe iulie 2019. Ea i s-a prezentat acestuia drept „Daniela Mendoza” și i-a oferit o partidă de sex. După ce a ajuns la întâlnire, ajutată de iubitul ei şi de încă un prieten, femeia l-a electrocutat cu un aparat de lectroșocuri, apoi l-a legat și l-a bătut cu bestialitate. Membrii grupării i-au furat apoi portofelul în care avea 55 de euro și mașina, un Renault Clio, și au dispărut.

A doua sa victimă a fost un om de afaceri de 58 de ani din Tudela, care a fost atras cu un anunț similar pe Badoo, publicat chiar a doua zi după ce îl atacase pe român. Femeia pozase într-o costumație incitantă, de data aceasta sub numele de Bella, scriind că „îi plac bărbații maturi”.

Citește și
Criminalul din Timișoara
Individul de 16 ani care a ucis o femeie în Timișoara a fost arestat. Minorul și-a recunoscut fapta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul s-a deplasat cu trenul la Pedrola pentru a o întâlni. A fost atacat de tânără şi de iubitul ei, chiar lângă gară. Cei doi l-au lovit în cap cu o cheie franceză, i-au rupt un picior, l-au legat, l-au băgat în portbagajul unei maşini şi i-au luat cardul de credit, ameninţându-l cu un pistol. „Îngerul Dulce” şi iubitul ei s-au ales cu 650 de euro în numerar, un ceas şi un telefon mobil.

Al treilea bărbat ademenit de individă și-a găsit sfârșitul într-un mod oribil: îngropat de viu. Bărbatul de 50 de ani a fost bătut cu bestialitate și în timp ce era în agonie, l-au îngropat de viu. „Îngerul dulce” și iubitul ei au comis crima pentru 1.500 de euro și un autoturism Mercedes de ultimă generație, pe care l-au vândut cu 10.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Cluj, dat în urmărire generală, a fost prins în Bacău, pentru că nu a purtat mască
Un bărbat din Cluj, dat în urmărire generală, a fost prins în Bacău, pentru că nu a purtat mască

Un bărbat din Cluj, dat în urmărire generală, a fost prins în Bacău, pentru că nu a purtat mască într-o gară.

Individul de 16 ani care a ucis o femeie în Timișoara a fost arestat. Minorul și-a recunoscut fapta
Individul de 16 ani care a ucis o femeie în Timișoara a fost arestat. Minorul și-a recunoscut fapta

Băiatul suspectat că a tâlhărit şi ucis o femeie de 38 de ani din Timişoara a ajuns în arest. Are 16 ani, iar trecutul marcat de sărăcie și violență pare să-și fi pus amprenta asupra lui.

O tânără de 20 de ani din Piatra Neamț a tâlhărit de două ori același bărbat
O tânără de 20 de ani din Piatra Neamț a tâlhărit de două ori același bărbat

Un bărbat de 43 de ani din Piatra Neamț a fost tâlhărit de două ori de o tânără de 20 de ani. După primul incident, bărnatul a reușit să își recupereze portofelul, însă a fost atacat de fată și a doua oară, când aceasta a fugit cu telefonul să mobil.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.