O fetiță de 10 ani din Neamț i-a mărturisit mamei sale în timp ce-și făcea lecțiile că a fost violată timp de 5 ani

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 39 de ani din judeţul Neamţ a fost arestat preventiv, acuzat că şi-ar fi abuzat sexual fiica vitregă. Biata copila are acum 10 ani, iar coșmarul ar fi început pe când copila avea doar 5 ani.  

Abia acum, când bărbatul a plecat la muncă în străinătate, ea a găsit curaj să povestească celor apropiați chinul prin care a trecut.

Totul a ieşit la iveală duminica trecută. În timp ce își facea lecțiile în casă, copila a izbucnit în plâns. Printre lacrimi, i-a povestit mamei tot ce a pătimit. Femeia a cerut imediat sprijinul poliției.

Elena Maftei, vecină: Doamne fereşte, ferească Dumnezeu!
Reporter: V-aţi fi imaginat că e în stare să facă aşa ceva?
Elena Maftei: Nu ştiu. O cruce am”.

Anchetatorii au audiat-o pe fetiţă şi astfel au aflat că abuzurile ar fi început în urmă cu cinci ani. Grozăviile se petreceau în momentul în care nici mama copilei, nici sora mai mică, acum în vârstă de 7 ani, nu erau acasă.

Citește și
guru
Cazul așa-zisului lider spiritual din Hunedoara capătă amploare. Mai mulți copii și mamele lor, de negăsit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Violatorul a fost săltat direct de pe aeroport

Bărbatul a fost reţinut chiar de pe aeroport, când se întorcea în ţară, din Germania.

Ramona Ciofu, IJP Neamţ: ”Poliţiştii au identificat şi reţinut un bărbat de 39 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de viol”.

Vecinii spun că, în tot acest timp, n-au văzut la copilă vreun semn care să le dea de înțeles că trece printr-o dramă.

Elena Maftei, vecină: ”Vai de mine, păi fetița aceea e prietenă cu nepoţica mea şi nepoţica mea se ducea mereu acolo”.

Ana Cumpătă, vecină: ”Nu l-aş crede în stare. De când suntem vecini aici un am avut probleme”.

Cert e că medicii legisti au confirmat abuzul sexual comis asupra fetiței. Iar reprezentanții Direcției pentru Protecţia Copilului spun că va fi consiliată de un psiholog, pentru a-și reveni din traumele suferite.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Caz șocant în Galați. Un individ de 31 de ani și-a batjocorit propria bunică
Caz șocant în Galați. Un individ de 31 de ani și-a batjocorit propria bunică

Scene cutremurătoare într-o casă dintr-o comună din apropiere de Galați. Cu mințile tulburate de alcool, un individ de 31 de ani și-a agresat sexual propria bunică.

Cazul așa-zisului lider spiritual din Hunedoara capătă amploare. Mai mulți copii și mamele lor, de negăsit
Cazul așa-zisului lider spiritual din Hunedoara capătă amploare. Mai mulți copii și mamele lor, de negăsit

Cazul așa-zisului lider spiritual din Hunedoara, care ar fi violat și abuzat sexual mai multe adepte, capătă amploare.

Detalii șocante în cazul Gurului de la Brad. Voia 500 de moștenitori ca să poată crea o nouă rasă umană
Detalii șocante în cazul Gurului de la Brad. Voia 500 de moștenitori ca să poată crea o nouă rasă umană

Un caz înfiorător a fost descoperit de polițișii din Hunedoara, într-o localitate izolată de munte. Un fost miner acum în vârstă de 59 de ani pusese acolo bazele unei așa-zise comunități spirituale și se autoproclamase lider.

Un bărbat din Iași și-a agresat sexual fiica timp de trei ani. Copila a prins curaj să spună după ce tatăl a plecat din țară
Un bărbat din Iași și-a agresat sexual fiica timp de trei ani. Copila a prins curaj să spună după ce tatăl a plecat din țară

Un bărbat din județul Iași a fost arestat pentru fapte greu de povestit: este acuzat că și-a agresat sexual fiica, vreme de 3 ani.

Un bărbat din Argeș a încercat să violeze o vecină. În urmă cu 11 ani, a mai agresat sexual o bătrână din sat
Un bărbat din Argeș a încercat să violeze o vecină. În urmă cu 11 ani, a mai agresat sexual o bătrână din sat

Un bărbat de 46 de ani, din comuna argeșeană Ungheni a fost reținut după ce ar fi intrat noaptea peste o consăteancă și ar fi încercat să o violeze.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.