Mărturii de groază din Coreea de Nord. “Am văzut femei executate pentru că și-au mâncat copiii”

coreea de nord
Getty

Gim Gyu Min, care a crescut în Coreea de Nord, are o poveste de viață incredibilă. A ajuns de nenumărate ori la închisoare pentru gesturile de rebeliune împotriva regimului familiei Kim.

“E mai bine să mori decât fii sub dictatura familiei Kim”, a declarat bărbatul, scrie Metro.co.uk.

Min povestește că a avut o copilărie normală, însă a început să resimtă greutățile din anii 90 când s-a instalat fometea în țară.

Două milioane de oameni au murit în acea perioadă și potrivit unui raport recent, Coreea de Nord încă se confruntă cu fometea, milioane de cetățeni suferind din această cauză.

“Dacă te plimbai prin orașele din Coreea de Nord, excepție făcând Phenianul, puteai vedea peste tot cadavrele celor care muriseră de foame. Oamenii mureau peste tot”.

Citește și
Kim Jong-un plecare spre Vietnam
Primele imagini cu Kim Jong-un din călătoria de 47 de ore cu trenul către Vietnam. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Situația era atât de gravă, încât unele femei ajunseseră să-și mănânce bebelușii, după ce înnebuniseră de foame. “Am văzut cum o femeie a fost arestată, după ce și-a mâncat copilul. Când oamenii au început să-și sacrifice rudele și să le mănânce, au început și execuțiile publice. Am văzut numeroase astfel de scene, dar autoritățile nu menționau niciodată că este vorba de canibalism”.

“Toată lumea trebuia să asiste la execuții. Persoanele condamnate erau duse în spatele unei cortine, loviți în cap până la inconștiență, apoi erau legați și împușcați”.

Min își amintește momentul în care el însuși a fost condamnat la moarte pentru că a distrus portretul fondatorului țării, Kim Il-sung. În semn de rebeliune, Min a început să asculte emisiuni radio din Coreea de Sud și a renunțat la studiile universitare, gest care a fost considerat o crimă împotriva statului.

“În timp ce stăteam în celulă, un prieten m-a vizitat și m-a anunțat că voi fi executat. Sincer, am crezut că moartea este mult mai decentă decât să mai trăiesc în această țară. Însă, am decis să mai încerc încă o data să evadez. Am înghițit un cui pentru a mă lăsa să plec.

Când înghiți astfel de obiecte, ele circulă prin intestine, iar dacă nu este înlăturat imediat poate provoca hemoragii interne care duc la deces. M-au lăasat să merg la spital, de unde am și reușit să evadez."

A reușit să scape și să ajungă în China, unde s-a îndrăgostit de o femeie, însă un alt bărbat l-a denunțat autorităților din Coreea de Nord și a ajuns într-o tabără de refugiați, înainte de a fi deportat. Condițiile din tabără erau îngrozitoare, iar prizonierii erau bătuți și torturați.

Înapoi în Coreea de Nord, bărbatul a ajuns la închisoare, unde a fost martorul unor fapte cumplite. Cele care aveau cel mai mult de suferit erau femeile deținute, care erau violate și obligate să avorteze. Multe dintre cele care scăpau erau traficate în China drept sclave sexuale iar apoi erau vândute familiilor bogate drept menajere.

Taberele au devenit atât de aglomerate cu transfugi încât autoritățile au decis să-I ierte pe cei care susțineau că au ajuns în China din dorința de a căuta hrană. Aceasta a fost și singura șansă de scăpare a lui Gyu Min.

La câțiva ani după ce a reușit să evadeze, Min a aflat că părinții săi au murit, după ce au fost trimiși la țară drept pedeapsă pentru fuga lui. Fratele său a fost împușcat în timp ce servea în marina nord-coreeană.

Astăzi, Gyu Min locuiește în Coreea de Sud, unde lucrează în industria filmului. Bărbatul a decis să-și dedice viața documentând gravele încălcări ale drepturilor oamenilor la care a și fost martor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Kim Jong-un, pe străzile din Hanoi. Bodyguarzii săi au alergat în jurul limuzinei
Kim Jong-un, pe străzile din Hanoi. Bodyguarzii săi au alergat în jurul limuzinei

Limuzina lui Kim Jong-un flancată de deja celebrii săi bodyguarzi a apărut pe străzile din Hanoi, Vietnam. Liderul de la Phenian a făcut o vizită la ambasada Coreei de Nord din Vietnam înainte să se întâlnească cu președintele Donald Trump.

Primele imagini cu Kim Jong-un din călătoria de 47 de ore cu trenul către Vietnam. VIDEO
Primele imagini cu Kim Jong-un din călătoria de 47 de ore cu trenul către Vietnam. VIDEO

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a plecat sâmbătă din Phenian către capitala vietnameză Hanoi, pentru al doilea summit cu liderul american Donald Trump, a confirmat duminică dimineața presa de stat din Coreea de Nord.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.