Un cadavru fără cap a fost descoperit pe o plajă din Constanța. Polițiștii abia și-au dat seama dacă este femeie sau bărbat

×
Codul embed a fost copiat

Un cadavru aflat în stare avansată de descompunere și fără cap a fost descoperit, vineri, pe plaja Neversea din Constanța.

 

Cadavrul a fost zărit în jurul orei 7, de un om care se plimba pe malul marii și care a sunat la 112. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție de la ambulanță, dar și de la poliție.

Trupul a fost scos din apă, dar este atât de descompus încât cu greu și-au dat seama polițiștii că este vorba despre un bărbat.

Urmează ca medicii legiști să examineze cadavrul și să vină cu informații suplimentare, care să ajute la identificare și la stabilirea cauzei decesului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Polițiștii au în vedere și faptul că doi marinari sunt dispăruți, după ce pescadorul cu care ieșiseră pe mare s-a scufundat.

Evenimentul s-a petrecut în luna mai; 5 oameni și-au pierdut viața atunci, dar numai 3 trupuri au fost recuperate din mare.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia

O tânără în vârstă de 22 de ani, internată într-un spital din apropiere de Milano, a fost victima unui abuz.  

ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă

Scene îngrozitoare în Mureș. Cinci oameni, care stăteau la o terasă, au fost loviți în plin, de un TIR, care acroșase o mașină. Patru dintre răniți sunt în stare gravă.

Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea
Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea

Verișorul Raisei, bănuit că i-a luat viața copilei din Dolj, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, pentru omor calificat. Adolescentul a recunoscut faptele după 15 ore de audieri.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.