Ce averi au noii judecători care vor ajunge la Curtea Constituțională. Bogdan Licu: „Eu am o imagine foarte bună despre mine”

×
Codul embed a fost copiat

Trei noi judecători, unii controversați, vor ajunge la Curtea Constituțională, din luna iunie.

Bogdan Licu, prim-procurorul general adjunct al României, care a renunțat la titlul de doctor, după ce a fost acuzat de plagiat, a fost votat astăzi de deputați. Iar la Senat, a fost aleasă șefa comisiei juridice, Iuliana Scântei. Candidații propuși de opoziție n-au avut nicio șansă.

Licențiat cu nota 5 la Drept Penal și cu nota 6 la Drept Civil, prim-adjunctul procurorului general al României a fost ales judecător la Curtea Constituțională. La notele mici din facultate și din liceu se adaugă și acuzațiile că și-ar fi plagiat lucrarea de doctorat. Licu a renunțat însă benevol la titlul de doctor.

Bogdan Licu, prim-procuror general adjunct al României: „Aceste note nu mă onorează, nu mă bucură. Eu am o imagine foarte bună despre mine, controverse au fost și mai sunt nu față de mine, față de foarte multă lume. Contează foarte mult cum te privești tu. Iar eu mă pot uita liniștit în ochii mamei mele și în ochii copiilor mei fără să-mi fie rușine”.

Bogdan Licu nu stă deloc rău la capitolul avere. Are trei apartamente și o casă de locuit, două mașini și echivalentul a aproape 50.000 de euro în conturi.

Citește și
Bogdan Licu, Iulia Scântei
Noi judecători la CCR. Iulia Scântei, propusă de PNL, și Bogdan Licu (PSD) au fost votați
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iuliana Scântei, o apropiată a Alinei Gorghiu

Nu la fel de înstărit însă ca viitoarea lui colegă, senatoarea Iuliana Scântei, votată și ea de Senat, judecătoare la Curtea Constituțională. Notar de profesie, Scântei a condus comisia juridică a Senatului și este o apropiată a Alinei Gorghiu.

Potrivit declarației de avere, Iuliana Scântei este printre cei mai bogați parlamentari: are două terenuri, trei apartamente în București și unul în Iași, ceasuri, bijuterii, tablouri și o pianină în valoare de 168.000 de euro, plus economii și plasamente de 137.000 de euro.

Iuliana Scântei, senator PNL: „E un vot care mă onorează și mă oligă să apăr libertăți. Prin încrederea dumneavoastră și sprijinul PNL, îmi voi folosi atribuțiile pentru consilidarea democrației, ca România să rămână parte a comunității euroatlantice”.

Administrația prezidențială va face a treia nominalizare pentru un post de judecător CCR. Aceștia îi vor înlocui pe Valer Dorneanu, Mona Pivniceru și Daniel Morar și își vor începe mandatul în luna iunie. Până atunci însă, Opoziția a anunțat că va contesta numirile chiar la Curtea Constituțională.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
USR va sesiza Curtea Constituțională cu privire la numirea lui Bogdan Licu drept judecător la CCR
USR va sesiza Curtea Constituțională cu privire la numirea lui Bogdan Licu drept judecător la CCR

USR a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională cu privire la hotărârea Camerei Deputaților prin care Bogdan Licu a fost numit judecător la CCR.

Noi judecători la CCR. Iulia Scântei, propusă de PNL, și Bogdan Licu (PSD) au fost votați
Noi judecători la CCR. Iulia Scântei, propusă de PNL, și Bogdan Licu (PSD) au fost votați

Senatul și Camera Deputaților au numit marți noi judecători la Curtea Constituțională, ca urmare a expirării unor mandate. 

USR îl vrea pe Cristi Danileț la CCR, în locul lui Dorneanu, ”omul propagandei Sputnik”
USR îl vrea pe Cristi Danileț la CCR, în locul lui Dorneanu, ”omul propagandei Sputnik”

Judecătorul Cristi Danileț este propunerea USR pentru Curtea Constituțională, în locul lui Valer Dorneanu, al cărui mandat la CCR expiră în luna iunie.

 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.