USR va sesiza Curtea Constituțională cu privire la numirea lui Bogdan Licu drept judecător la CCR

62257364
Agerpres

USR a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională cu privire la hotărârea Camerei Deputaților prin care Bogdan Licu a fost numit judecător la CCR.

USR susține că această numire a fost făcută fără a fi respectate toate condițiile constituționale și legale.

Uniunea precizează faptul că în Constituție este prevăzut că judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă ”pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.”

USR consideră că propunerea PSD, votată de deputații PSD-PNL-UDMR, nu îndeplinește criteriul constituțional al pregătirii juridice superioare.

”În plus, prin nedepunerea diplomei de licență la dosarul de candidatură, Bogdan Licu nu a respectat prevederile legale cu privire la documentele necesare a fi depuse în vederea numirii ca judecător la CCR. La rândul său, Camera Deputaților nu a analizat documentele oficiale care să ateste îndeplinirea de către candidat a condițiilor de numire, încălcându-se astfel dispozițiile cuprinse în art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Clarificarea situației studiilor juridice ale candidatului Bogdan Licu este cu atât mai importantă cu cât au apărut în spațiul public mari dubii cu privire la existența vreunei diplome eliberate pe numele acestuia.

Tot în privința dosarului de candidat, lipsesc cu desăvârșire și alte documente, precum cazierul judiciar și declarația de necolaborare cu Securitatea și cu actualele servicii de informații. Nici măcar o copie după cartea de identitate nu s-a sinchisit candidatul PSD să furnizeze în dosarul de candidatură.

Totodată, din actele prezentate de candidat – CV și adeverință privind vechimea în muncă – a fost imposibil de analizat, pe parcursul procedurii parlamentare, dacă Bogdan Licu îndeplinește o altă condiție esențială pentru un judecător CCR, și anume înalta competență profesională. Înalta competență profesională se dovedește prin rezultate profesionale de excepție, materializate în titluri științitifce, cărți și studii publicate, participări la reuniuni științifice de înaltă ținută, titluri academice etc.

Nu în ultimul rând, USR atrage atenția Curții Constituționale că au fost încălcate prevederile regulamentare prin votul „la pachet” exprimat în Comisia juridică, cu prilejul audierii candidaților” - se mai arată în comunicatul USR.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62229315
Marcel Boloș, numit ministru la Proiecte Europene, iar Sebastan Burduja la Digitalizare

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretele prin care îi numeşte pe Marcel Boloş - ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, respectiv pe Sebastian-Ioan Burduja - ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării.  

62181751
Noi judecători la CCR. Iulia Scântei, propusă de PNL, și Bogdan Licu (PSD) au fost votați

Senatul și Camera Deputaților au numit marți noi judecători la Curtea Constituțională, ca urmare a expirării unor mandate. 

62257143
Florin Cîțu: Coaliția cu PSD ”nu este naturală”, PNL ar putea colabora din nou cu USR

Fostul președinte al PNL, Florin Cîţu, afirmă că în perioada Alianţei PNL-USR a învăţat "foarte mult", deşi maturitatea politică nu era deplină la niciunul dintre parteneri, şi speră ca această colaborare să se reia în viitorul apropiat.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.