Școală în pandemie. În Craiova, părinții au fost nevoiți să arate certificate de vaccinare

×
Codul embed a fost copiat

Școala a început luni, în al doilea an de pandemie, cu emoții și măsuri de siguranță, pentru elevii și preșcolarii din întreaga țară, dar și pentru părinți. Copiii se întorc în bănci, însă nu se știe pentru cât timp.

Unele unități de învățământ au decis să nu organizeze deloc festivități pentru noul an, dar chiar și așa s-a creat aglomerație la mai toate intrările.

Părinții trebuie să poarte măști chiar și în exterior, în tot perimetrul școlii.

Iar în Craiova, de exemplu, au fost nevoiți să facă dovada vaccinării sau testării ca să poată participa la deschidere.

Emoții mari pentru elevii din Capitală. În prima zi a unei noi vieți, cea de scolar, lacrimile au curs pe obrajii celor mici fără să poată fi controlate. Alții au fost mai curajoși.

Citește și
Klaus Iohannis
Iohannis, la deschiderea anului şcolar: ”Menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică depinde de noi”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Elevă: "Sunt emoționată, dar sunt cu prietenii mei și mă simt foarte bine!".

Elevă: "Am luat și eu un buchet de flori pentru doamna și o aștept pe prietena mea Alisia".

Elevă: "Mi-am pus penarul, șervețelele, creioanele în penar. Mi-am uitat masca acasă și mi-a dat o prietenă mască".

"- Testați sau vaccinați?
- Da.
- Le aveți la dvs?
- Nu, nimic. Am pe telefon
".

În alte locuri din țară, regulile au fost mai stricte, cum ar fi, de pildă, la Colegiul Carol I din Craiova. Părinților li s-a cerut dovada vaccinării sau un test covid negativ, ca să poată participa la festivități.

"Nu aveți voie, dacă nu sunteți vaccinată sau testată nu aveți voie, doar copilașul" .

Părinte: Trebuie să ne vaccinăm și să ne testăm ca să fim în regulă și să ferim pe ceilalți.
Reporter: Nu vă pare rău că nu ați putut să mergeți cu cel mic să îl însoțiți?
Părinte: Ba da, îmi pare cel mai rău, dar asta este".

Părinte: ”Cred că este ceva normal să ne protejăm și nu mi se pare normal bulucul în curtea școlii triplu, că așa e unu, așa suntem doi părinți cu ei. Triplu".

 

Prima vacanță, pe 25 octombrie

 

Și președintele Iohannis, prezent luni la deschiderea anului școlar în Valea Doftanei, a vorbit din nou despre vaccinare.

Klaus Iohannis: "Menţinerea şcolilor deschise, cu prezenţă fizică, depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, respectarea normelor sanitare şi vaccinarea fiind esenţiale".

Și în Cluj-Napoca cei mai mici au început prima zi de școală cu multe emoții.

Corina Costea, profesor: "Suntem în prima zi de școală. Suntem cei mai mici școlari. Ne pregătim să facem o călătorie, să aducem cu noi copilăria la școală".

"- Cât de mult ai așteptat să înceapă școala?
- Foarte mult. Și mai ales că aici a fost mama.
- Aici la școală?
- În banca asta a fost
".

Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, este și în acest an dirigintă la clasa XII-a, la Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" din Sibiu.

Carmen Iohannis: Mult succes și bucurie în tot anul nou școlar. Pentru toată lumea.
Reporter: Vă e dor de copii?
Carmen Iohannis: Da, tare! Tare!".

Chiar dacă școala a început, elevii și profesorii vor fi liberi pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației, iar prima vacanță pentru preșcolari și ciclul primar începe pe 25 octombrie și durează o săptămână.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Carmen Iohannis, mesaj pentru elevi: ”Să nu ne încurce pandemia. Să scăpăm de ea”
Carmen Iohannis, mesaj pentru elevi: ”Să nu ne încurce pandemia. Să scăpăm de ea”

Soția președintelui României, Carmen Iohannis, care este profesoară de limba engleză, și-a întâmpinat elevii la Colegiul "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, luni dimineață, în prima zi de școală.

Iohannis, la deschiderea anului şcolar: ”Menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică depinde de noi”
Iohannis, la deschiderea anului şcolar: ”Menţinerea şcolilor deschise cu prezenţă fizică depinde de noi”

Președintele Klaus Iohannis a avertizat, luni, la începerea anului școlar, că menținerea școlilor deschise cu prezență fizică depinde de ”fiecare dintre noi”.

Cîmpeanu: 7.000 de elevi din totalul de trei milioane vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna viitoare
Cîmpeanu: 7.000 de elevi din totalul de trei milioane vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna viitoare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că cei 7.000 de elevi provin din unităţile de învăţământ în care există probleme de infrastructură și din cele aflate în localități unde s-a depășit rata de șase la mia de locuitori, informează Agerpres.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.