Descoperire uimitoare în bagajul de mână al unui călător, într-un aeroport din India. VIDEO

bagaj aeroport
Getty

Un bărbat care transporta un pui de leopard, de doar o lună, într-un bagaj de mână, a fost prins pe aeroportul din Madras, în sudul Indiei, conform unui anunţ făcut de autorităţi sâmbătă, transmite AFP, conform Agerpres.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani, a cărui naţionalitate nu a fost precizată, sosise la Madras de la Bangkok. Zgomotele care se auzeau din bagajul său de mână au atras atenţia agenţilor de ordine care au descoperit puiul de felină.

"Răspunsurile sale au fost evazive, aşa că i-am solicitat să prezinte bagajul pentru inspecţie", a declarat unul dintre agenţii de securitate ai aeroportului.

În bagaj, într-un coş de plastic, se afla un pui de leopard de o lună. Animalul, care cântăreşte un kilogram, se afla în stare de şoc şi părea slăbit.

Într-un clip video pus în circulaţie pe reţelele sociale pot fi observaţi angajaţi ai aeroportului care hrănesc felina cu un biberon.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Pasagerul a fost reţinut şi îl interogăm pentru a afla de unde are acest animal", a precizat pentru AFP un responsabil din cadrul Biroului pentru protecţia faunei de la Madras.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Leopard căutat de autorități cu elefanți și drone. Fusese închis într-o rezervație
Leopard căutat de autorități cu elefanți și drone. Fusese închis într-o rezervație

100 de pădurari, drone și elefanți au fost mobilizați, vineri, într-o provincie din estul Indiei, pentru a găsi un leopard care a evadat dintr-o rezervație pentru animale sălbatice.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.