Suma uriașă pe care un bărbat trebuie să o plătească fostei soții pentru munca depusă în casă, în cei 26 de ani de căsnicie

curatenie
Shutterstock

Un bărbat din Spania trebuie să-i plătească fostei soții peste 88.000 de euro drept compensație pentru munca depusă la domiciliu pe care aceasta a făcut-o pe durata celor 26 de ani de căsnicie.

O primă decizie a instanței stabilise o sumă mai mare, de 120.000 de euro, dar ambii foști soți au făcut apel și, în final, Tribunalul Provincial din Pontevedra a redus suma cu 32.000 de euro, scrie El Mundo.

Hotărârea, împotriva căreia mai există posibilitatea de a depune recurs în casație la Curtea Supremă, este pronunțată în cadrul procedurii de separare a celor doi. Instanța a decis ca soțul să plătească și fostei soții o pensie lunară de 350 de euro timp de trei ani, actualizată anual în conformitate cu legislația națională și indicele de inflație.

Cei doi soți s-au căsătorit în 1996, iar până în 2022, când s-au despărțit, femeia și-a dedicat tot timpul întreținerii casei și creșterii copilului, iar bărbatul s-a dedicat carierei.

După divorț, soțul a rămas în casa familiei proprietate personală, în timp ce femeia a fost nevoită să-și închirieze locuință și să-și găsească un loc de muncă pentru a se putea întreține și pentru a-și asigura un venit mai mare la vârsta pensionării.

Citește și
injunghiata primarie
Mărturiile șocante ale mamei femeii înjunghiate de soț în fața unei primării din Iași, când a mers să depună actele de divorț
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbatul a făcut recurs, solicitând reducerea pensiei compensatorii de la 120.000 de euro la 60.000 de euro, însă femeia a cerut 183.629,36 euro. Ea susține că în cei 26 de ani de căsnicie, „s-a dedicat fundamental îngrijirii casei și creșterii fiicei lor” și că lucra din iulie 1989 până la un an după ce s-a căsătorit.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Acesta este primul motiv pentru care oamenii divorțează, spune avocatul de divorț al lui Kim Kardashian
Acesta este primul motiv pentru care oamenii divorțează, spune avocatul de divorț al lui Kim Kardashian

Dacă ai urmărit vreun divorț de celebrități în ultimii 30 de ani, probabil că ai zărit o privire asupra carierei Laurei Wasser.

Mărturiile șocante ale mamei femeii înjunghiate de soț în fața unei primării din Iași, când a mers să depună actele de divorț
Mărturiile șocante ale mamei femeii înjunghiate de soț în fața unei primării din Iași, când a mers să depună actele de divorț

Atac sângeros într-o comună din Iași. Un bărbat de 40 de ani și-a înjunghiat soția cu care venise la biroul de stare civilă ca să divorțeze.

O femeie din Iași a fost înjunghiată de soț în fața primăriei, când a mers să depună actele de divorț
O femeie din Iași a fost înjunghiată de soț în fața primăriei, când a mers să depună actele de divorț

Incident șocant la primăria comunei Belcești din județul Iași. Un bărbat de 40 de ani și-a înjunghiat cu sălbăticie soția, cu care venise la notar pentru divorț.

Certificatele de naștere și alte acte de stare civilă se vor putea obține online până la sfârșitul anului
Certificatele de naștere și alte acte de stare civilă se vor putea obține online până la sfârșitul anului

Până la finalul anului, toţi românii vor putea să-şi creeze un cont pe o platformă digitală, unde vor putea să ceară şi să primească, online, certificate de naştere, de căsătorie, divorţ sau deces.

Divorț la Hollywood. Meryl Streep şi soţul ei Don Gummer s-au despărțit după 45 de ani de căsnicie
Divorț la Hollywood. Meryl Streep şi soţul ei Don Gummer s-au despărțit după 45 de ani de căsnicie

Un anunț surprinzător vine de la Hollywood. Actrița Meryl Streep și soțul ei sunt separați de șase ani.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.