S-au trezit că din pereții casei curge miere. Ce au găsit în pereți este uimitor

perete
Getty

Un cuplu din Statele Unite s-a trezit că din pereții casei în care locuia a început să curgă miere.

Cei doi trăiau într-o casă veche de aproape 100 de ani, când au observat că din pereții casei începe să curgă o substanță galbenă, transmite CNN.

În acea perioadă, potrivit spuselor cuplului, ar fi plouat foarte mult, iar inițial s-au gândit că este vorba de nămol.

După ce au analizat mai bine lichidul neobișnuit au observat că este miere.

Femeia a povestit cum a descoperit o crăpătură în acoperiș și, de asemenea, a văzut roiuri de albine care intrau și ieșeau.

Citește și
Un pachet care ticăia a fost detonat în fața sediului MAI. Ce conținea de fapt acesta
Un pachet care ticăia a fost detonat în fața sediului MAI. Ce conținea de fapt acesta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma unor cercetări, un specialist chemat în locuința cuplului a găsit o colonie de aproape 30.000 de albine. Acestea vor fi luate din casa lor și duse într-un loc creat special pentru ele.

„În momentul de față mă simt în siguranță că albinele nu au reușit să intre în casă și doar și-au făcut treaba în acoperiș. Nimeni nu a fost înțepat, așa că sunt liniștită”, a povestit femeia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fotografia care a devenit virală pe internet. Detaliul șocant care i-a uimit pe polițiști
Fotografia care a devenit virală pe internet. Detaliul șocant care i-a uimit pe polițiști

O fotografie cu dormitorul unei fetițe din Statele Unite a devenit virală pe internet, după ce autoritățile au făcut o descoperire terifiantă chiar deasupra patului său.

Un pachet care ticăia a fost detonat în fața sediului MAI. Ce conținea de fapt acesta
Un pachet care ticăia a fost detonat în fața sediului MAI. Ce conținea de fapt acesta

Oamenii legii au detonat miercuri un pachet suspect chiar în fața sediului MAI din Chișinău, în urma unei operațiuni de o amploare nemaiîntâlnită până acum. La final, au realizat că în pachet se aflau un ceas de perete și flori.

VIDEO. Hoți filmați în timp ce încercau să smulgă un bancomat din perete cu mașina
VIDEO. Hoți filmați în timp ce încercau să smulgă un bancomat din perete cu mașina

Câţiva hoţi care au încercat să fure un bancomat de la intrarea unui magazin cu materiale de construcţii din Arad au fost surprinşi în acţiune, deşi avuseseră ideea să organizeze totul la ora 4 dimineaţa.

Arestată după ce a ținut 26 de copii ascunși după un perete. Starea celor mici
Arestată după ce a ținut 26 de copii ascunși după un perete. Starea celor mici

O femeie din Statele Unite a fost arestată după ce s-a descoperit că ținea 26 de copii în spatele unui perete fals al grădiniței unde lucra, pentru că nu avea autorizație să țină un număr atât de mare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.