Miracol pentru Pedro, câinele care nu își mai putea folosi deloc picioarele din spate. Animalul merge și își caută stăpân

×
Codul embed a fost copiat

Pedro, un cățel salvat dintr-o benzinărie din județul Cluj, își caută o familie adevărată, după aproape o lună petrecută într-o clinică veterinară.

Cazul lui a ajuns sa fie investigat de medici din țară și din străinătate și, într-un final, Pedro a primit un diagnostic rar întalnit la câini: meningită spinală. Boala i-a afectat coloana vertebrală.

Vesel și capabil să se poată deplasa, Pedro, un cățel de aproape 7 ani, era, până nu demult, un oarecare. Își făcea veacul într-o bezinărie din Turda, dar nu își mai putea folosi deloc picioarele din spate. Așa a fost găsit și salvat de un om cu suflet nobil.

Alina Veștea, salvatoarea cățelului: "Noaptea, la ora 02:00, am mers după el, pentru că am găsit o postare pe Facebook și n-am putut să rămân impasibilă. Am ajuns la RMN după două zile, am așteptat foarte mult să vină rezultatul și am aflat cu greu, cu rezutate din alte țări că de fapt are o formă foarte rară de meningită".

Petro a avut parte de o mobilizare extraordinară.

Citește și
caine amstaff
Un câine Amstaff a scăpat pe geamul unei locuinţe şi a muşcat doi clienţi ai unei terase, în Arad
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Medic: "S-a făcut atât CT, cât și RMN la nivelul coloanei vertebrale. Am optat să cer mai multe păreri în afară, în Austria, și ne-am concultat cu niște profesori universitari din Belgrad, care sunt specializați în a citi, a explora CT-uri mai ieșite din comun. Starea lui Pedro este mai bună".

Cinci medici veterinari, printre care și specialiști din Serbia, Belgia și Austria au decis schema de tratament: perfuzii și injecții aproape o lună. Treptat, Pedro a început să își revină. Acum își caută o familie adevărată.

Viitoarea familie adoptivă trebuie să știe că Pedro mai are nevoie de tratament, vizite la medicul veterinar, atenție deosebită și multă dragoste.

Până va găși un stăpân, blănosul vă rămâne în grija medicilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce să știi înainte să îți iei un câine Beagle. Totul despre îngrijire și ce hrană are nevoie
Ce să știi înainte să îți iei un câine Beagle. Totul despre îngrijire și ce hrană are nevoie

Beagle este una dintre cele mai populare rase de câini. Sunt cunoscuți pentru că sunt animale de companie de familie excelente, dar sunt multe lucruri pe care probabil nu le știai despre Beagle.

Un câine Amstaff a scăpat pe geamul unei locuinţe şi a muşcat doi clienţi ai unei terase, în Arad
Un câine Amstaff a scăpat pe geamul unei locuinţe şi a muşcat doi clienţi ai unei terase, în Arad

Un câine agresiv din rasa Amstaff a scăpat pe geamul unei locuinţe din zona centrală a municipiului Arad şi a muşcat doi clienţi ai unei terase, care erau însoţiţi, de asemenea, de un câine din rasa Husky.

 

Vântul puternic a generat un fenomen ciudat în Scoția. Un câine a fost luat pe pus cu tot cu pământul de sub el
Vântul puternic a generat un fenomen ciudat în Scoția. Un câine a fost luat pe pus cu tot cu pământul de sub el

Imagini incredibile au fost filmate într-o pădure din Scoția. Un bărbat care își plimba cățelul a văzut cum pământul este ridicat de vântul puternic.

 

Loialitatea învinge moartea. Un câine își așteaptă zilnic, în același loc, stăpânul decedat în urmă cu trei ani
Loialitatea învinge moartea. Un câine își așteaptă zilnic, în același loc, stăpânul decedat în urmă cu trei ani

Loialitatea și iubirea unui cățel au devenit exemple pentru o comunitate din Bistrița-Năsăud. Timp de trei ani, zi de zi, câinele își așteptă stăpânul în fața bisericii, unde bărbatul era clopotar.

Un câine a fost surprins de radar la volanul unei mașini. Autovehiculul rula cu 61 km/h | FOTO
Un câine a fost surprins de radar la volanul unei mașini. Autovehiculul rula cu 61 km/h | FOTO

Poliția din Slovacia a rămas cu adevărat surprinsă atunci când pe radarul a surprins în imagini o mașină ce părea a fi condusă de un câine.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.