Lupte strânse între daci și romani la Alba Iulia. Sezonul de spectacole în cetate a fost deschis

×
Codul embed a fost copiat

S-au dus lupte strânse vineri seară, la Alba Iulia. Dacii și romanii au stat din nou față în față, în cadrul unei reconstituiri istorice, care a deschis sezonul de spectacole în cetate.

Prima reprezentație din acest an a adunat sute de oameni în public.

S-a desfășurat o frumoasă lecție de istorie în vechiul oraș Apulum. După paradă și salut, publicul a urmărit demonstrații de luptă între daci și romani.

Femeie: „Este prima dată când particip de la început până la sfârșit”.

Bărbat: „E o idee bună mai ales pentru tineret, ca să învețe și ei istoria. Se vede practic, nu pe cărți”.

Citește și
Judetul Alba, locuri de vizitat
Obiective turistice în Alba. Ce poți vizita în Alba Iulia și în împrejurimi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În rolul soldaților, au intrat voluntari și angajați ai Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Toți au în spate sute de ore de repetiții.

Ștefan Borza, soldat Legiunea a XIII-a Gemina: „Sunt Miles Vetes, soldat în Legiunea a XIII-a Gemina, staționată la Apulum, port un echipament specific secolului I după Hristos, secolele I, II soldații purtau această armură de vreo 8 kg, lorică segementată se numea”.

Ștefan: „Numele meu este Marcus Ulpius Apolinaris, am 10 ani în viața reală, dar în trupă am 18 ani și eu sunt enturion”.

Marius Ardelean, signifer Legiunea a XIII-a Gemina:Acum 10 ani, Muzeul Național al Unirii mi-a oferit această șansă și de atunci pot să spun că am îmbătrânit în armură”.

Aplaudat de public a fost și dansul nimfelor.

Până în luna septembrie, în fiecare vineri seara, cetatea va răsuna de strigătele de luptă ale dacilor și romanilor.

Liviu Zgîrciu, coordonator Legiunea a XIII-A Gemina: „După 10 ani de activitate suntem 60 de reenactori, așa cum se cheamă cei care dau viață acestei trupe. Este o formă de a promova istoria noastră într-o formă inedită”.

Gabriel Pleșa, primar Alba Iulia: „Acest oraș bimilenar să nu uităm că e construit pe ruinele acestui castru roman a Legiunii a XIII-a Gemina care a marcat de secole dezvoltarea aceste comunități”.

În perioada 11-15 august, la Alba Iulia, este programat Festivalul Roman Apulum, la care sunt așteptați pasionați de istorie din toată Europa.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Statuile din Cetatea Alba Carolina, vandalizate cu coca și gunoaie. De ce huliganii nu au fost surprinși de camere
Statuile din Cetatea Alba Carolina, vandalizate cu coca și gunoaie. De ce huliganii nu au fost surprinși de camere

Mai mulți huligani au vandalizat în toiul nopții, la Alba Iulia, statuile din Cetatea Alba Carolina.

Obiective turistice în Alba. Ce poți vizita în Alba Iulia și în împrejurimi
Obiective turistice în Alba. Ce poți vizita în Alba Iulia și în împrejurimi

Există o mulțime de obiective turistice în județul Alba pe care trebuie le să vizitezi dacă ajungi aici. Este o parte a țării pe care trebuie o să vezi și te va fermeca prin carisma ei aparte.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.