Înălțarea Domnului, sărbătorită la 10 iunie de ortodocși. Semnificație, tradiții și obiceiuri

Înălțarea Domnului
crestinortodox.ro

Înălțarea Domnului se celebrează la 40 de zile de la Învierea Sa. Anul acesta, Înălțarea Domnului este sărbătorită pe 10 iunie la ortodocși, în timp ce la la catolici a fost sărbătorită pe 13 mai.

Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus la 40 de zile după Paşte, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

Oamenii se salută în această zi cu formulele "Hristos s-a Înălţat!" şi "Adevărat s-a Înălţat!".

Timp de patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că el este Mântuitorul înviat.

La sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, s-a înălţat la cer sub privirile lor.

Citește și
preotul Constantin Necula
Sărbătoarea Paștelui ne găsește din nou separați. Preotul Constantin Necula, omul care împarte bucuria printre credincioși
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor.

Micuţa capelă rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos.

Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

De sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, la troiţele şi monumentele închinate acestora fiind făcute praznice de pomenire.

Pomenirea eroilor la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare naţională bisericească.

Din 2003, ziua Înălţării Domnului a fost stabilită prin lege şi sărbătoare naţională a poporului român.

Tradiții și obiceiuri

 

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas, după numele ciobanului care a stat ascuns după pietre, a urmărit uimit şi apoi a povestit înălţarea domnului.

De Ispas, în unele zone, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc, pentru că se crede că şi Iisus a avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean, ca să fie feriţi de rele şi de boli.

În această zi se sfinţesc plantele de leac, leuşteanul, paltinul şi alunul. Tot în tradiţia populară se spune că cine moare de Ispas nu mai trece prin Judecata de Apoi, ci ajunge direct în Rai.

La Înălţarea Domnului sunt, în unele zone, Moşii de Ispas, când se fac pomeniri pentru morţi, mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar oamenii îşi pun la ferestre frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea cinstită de credincioși din toată țara. Ce nu trebuie să faci astăzi
Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea cinstită de credincioși din toată țara. Ce nu trebuie să faci astăzi

Izvorul Tămăduirii, ziua în care credincioșii o cinstesc pe Maica Domnului. În fiecare an, în prima vineri după Paşte - Vinerea Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii.

Sărbătoarea Paștelui ne găsește din nou separați. Preotul Constantin Necula, omul care împarte bucuria printre credincioși
Sărbătoarea Paștelui ne găsește din nou separați. Preotul Constantin Necula, omul care împarte bucuria printre credincioși

Sărbătoarea Paștelui, partea I. Duminica Învierii, cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, e o sărbătoare a bucuriei care, din păcate, ne găsește din nou separați unii de alții.

Lumina Sfântă a fost primită de credincioși la miezul nopții. Imagini de la slujba de Înviere
Lumina Sfântă a fost primită de credincioși la miezul nopții. Imagini de la slujba de Înviere

Am pășit, împreună, în cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Învierea Mântuitorului. 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.