În Maramureș au loc ultimele șezători până în postul Paștelui. Fetele, spionate de băieții deghizați în neveste

×
Codul embed a fost copiat

Sunt zile sub semnul tradițiilor frumoase, în satele din Maramureș, unde au loc ultimele șezători, până în postul Paștelui. Fetele nemăritate, îmbrăcate în port popular, se adună la o gazdă, unde torc și croșetează, în timp ce spun povești și cântă.

Nu lipsesc nici băieții care vin costumați în neveste și le spionează pe tinere ca să vadă care se califică pentru rolul de soție.

Fetele din Lăpușul Românesc s-au strâns la șezătoare într-una dintre cele mai vechi case din sat.

Fată: „Am tors pentru a putea face șosete, să le pot lua în opinci la iarnă. Ne adunăm toate fetele, mai cântăm, mai jucăm”.

Fată: „Îi un obicei pe care noi încercăm să-l readucem la viață. Sunt foarte mulți băieți”.

Citește și
bolid arad
Șofer drogat la volanul unui bolid de 260.000 de euro, prins pe străzile din Arad. Mașina avea numere false
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Munca s-a împletit de minune cu cântecul.

La șezătoare și-au făcut apariția și "nevestele" - adică feciori pregătiți de însurătoare, deghizați în femei, și cu fețele acoperite.

Băieții le urmăresc pe tinere și încearcă să vadă care sunt cele mai harnice.

Tânăr: „Pentru mine este al patrulea an și este foarte frumos, mai ales că noi cunoaștem fete noi, interesante și drăguțe”.

Nu au lipsit nici poveștile, jocurile și horele.

Viorica Ioana Ureche, gazda: „La noi, șezătoarea se face în timpul iernii, înainte de a intra postul mare, că după aceea nu se mai poate juca și cânta. Fetele își aduc ce știu lucra, una toarce, una cosa, să-și poată face zestre”.

La final, toată lumea a fost răsfățată cu plăcinte și gogoși. Șezătorile vor continua până pe 17 martie. Din 18 începe Postului Paștelui.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Caravana Reciclării Creative. Elevii și profesorii sunt provocați să creeze împreună activități pentru reducerea poluării
Caravana Reciclării Creative. Elevii și profesorii sunt provocați să creeze împreună activități pentru reducerea poluării

A început „Caravana Reciclării Creative”, care îi provoacă pe elevi și profesori să creeze împreună activități prietenoase cu mediul în școala unde învață.

Șofer drogat la volanul unui bolid de 260.000 de euro, prins pe străzile din Arad. Mașina avea numere false
Șofer drogat la volanul unui bolid de 260.000 de euro, prins pe străzile din Arad. Mașina avea numere false

O plimbare pe străzile din Arad, la volanul unui bolid de 260 de mii de euro, s-a încheiat în compania polițiștilor pentru un cetățean austriac.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.