Ideea unei mamei pentru prima zi de școală. Cum și-a ajutat copilul să scape de anxietate

Ideea unei mamei pentru prima zi de școală. Cum și-a ajutat copilul să scape de anxietate
iStock

Prima zi de școală ar putea fi de multe ori traumatizantă pentru copii, ținând cont că este vorba despre o nouă experiență, în care trebuie să stea departe de părinți pentru câteva ore.

Louise Mallet, în vârstă de 32 de ani, a găsit o soluție cretivă pentru a face mai ușoară experiența fiului său cu școala și pentru a-i fi mai ușor să se despartă de ea.

Femeia și-a desenat pe palmă o inimă mică, iar pe palma fiului său a făcut una identică. Astfel, atunci când se țin de mână, cele două desene se suprapun perfect. Louise a numit aceste desene ”butonul îmbrățișării”. Astfel, i-a spus copilului său că de fiecare dată când apasă pe acea inimă, ”îi va trimite ei o îmbrățișare”.

”Am desenat câte o inimă pe palmele noaste. Le ”încărcăm” atunci când ne ținem de mână, în drum spre școală. Pot spune că avea emoții, dar mi-a venit această idee care să îl ajute să se simtă mai bine”, a explicat Louise, potrivit Mirror

Ulterior, copilul i-a spus mamei că atunci când ”apăsa butonul” pentru mai mult timp, începea să îi treacă dorul de casă.

Citește și
Iohannis atacă Guvernul la deschiderea anului şcolar: ”Copiii resimt efectele corupției”
Iohannis atacă Guvernul la deschiderea anului şcolar: ”Copiii resimt efectele corupției”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Motivul pentru care creierul nostru găseşte peste tot pericole. Rolul jucat de şcoală
Motivul pentru care creierul nostru găseşte peste tot pericole. Rolul jucat de şcoală

E prima zi de şcoală iar încrederea în sine, pe care aici o construim, e practic cea mai importantă informaţie din viaţă.

Iohannis atacă Guvernul la deschiderea anului şcolar: ”Copiii resimt efectele corupției”
Iohannis atacă Guvernul la deschiderea anului şcolar: ”Copiii resimt efectele corupției”

Şeful statului a criticat, luni, Guvernul pentru situația dezastruoasă a școlilor din România în timp ce participa la festivităţile de deschidere a anului şcolar la o unitate de învățământ din sectorul 2 al Capitalei.

2,8 milioane de elevi încep luni şcoala. Schimbările anunţate de Ministerul Educaţiei
2,8 milioane de elevi încep luni şcoala. Schimbările anunţate de Ministerul Educaţiei

Peste 2,8 milioane de elevi încep şcoala, luni, în peste 6.200 de unităţi cu personalitate juridică şi structuri ale acestora. Cursurile încep în 9 septembrie şi se încheie în 12 iunie

Școlile care arată ca un șantier la început de an școlar. Elevii mai stau acasă o săptămână
Școlile care arată ca un șantier la început de an școlar. Elevii mai stau acasă o săptămână

Începerea anului şcolar i-a luat prin surprindere pe directorii a sute de unităţi de învăţământ din ţară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.