Crescătorii de cai şi-au prezentat cu mândrie exemplarele de talie grea la o expoziție din Bacău

cal
StirilePROTV

Caii au fost vedete într-o localitate din judeţul Bacău unde a avut loc miercuri o expoziţie dedicată acestor animale.

Crescători cu renume şi-au prezentat cu mândrie exemplarele de talie grea, iar privitorii fost încântaţi de frumuseţea cabalinelor.

Zeci de crescători de cai din toată zona Moldovei şi-au expus animalele în comuna Ungureni. Fiecare proprietar și-a prezentat cei mai frumoși cai, dar și cei mai puternici. Pentru a-i diferenția a fost organizat un concurs de tras buşteni, iar câștigător a fost ales acest exemplar.

Cei prezenți au rămas impresionați de această demonstraţie și au fost încântaţi că au avut ocazia să înveţe de la crescătorii cu experienţă.

Vizitator: Da, da îmi place că am şi eu acasă. Animale bune tare. Se vede cinstit, merge, trage la căruţă şi banii pe măsură.

Citește și
cal majorat
Imagini virale: Un cal a fost adus la o petrecere, într-un cămin cultural din Brașov. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și copiii s-au bucurat de prezenţa impunătoare a cailor de rasă.

Reporter: Ce ţi-a plăcut cel mai mult?

Copil: Caii de putere şi cei negri pe care i-au pus la test.

Crescătorii cu experienţă spun că din cauza preţurilor ridicate nu prea au clienți, dar se mulțumesc cu admiraţia celor care vizitează astfel de expoziţii.

Primar Ungureni: Am agreat acest eveniment pentru că iubitorii de animale, crescătorii de cai, au ocazia să îşi expună aceste animale pentru frumuseţe pentru tracţiune.

Organizatorii s-au arătat încântaţi de numărul mare de vizitatori şi spun că vor încerca să facă un obicei din acest eveniment.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un cal rămas blocat între scândurile unui ponton a fost salvat de pompierii din Alba Iulia
Un cal rămas blocat între scândurile unui ponton a fost salvat de pompierii din Alba Iulia

Un cal rămas blocat între scândurile unui ponton, a fost salvat de pompierii din Alba Iulia. Scândurile au cedat sub greutatea lui, iar bietul animal a căzut.

Imagini virale: Un cal a fost adus la o petrecere, într-un cămin cultural din Brașov. VIDEO
Imagini virale: Un cal a fost adus la o petrecere, într-un cămin cultural din Brașov. VIDEO

Un cal a fost adus la o petrecere organizată la căminul cultural din Holbav, în județul Brașov.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.