Condamnat după ce a bătut un om al bisericii care l-a rugat să nu mai bea lângă monumentul UNESCO

Condamnat după ce a bătut un om al bisericii care l-a rugat să nu mai bea lângă monumentul UNESCO
WIkipedia

Un bărbat a fost condamnat la 10 luni de închisoare după ce a bătut un om al bisericii care l-a rugat să nu mai bea lângă monumentul UNESCO din Pătrăuți.

 

Un bărbat din localitatea suceveană Pătrăuți a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe după ce l-a lovit în plină figură pe cel care i-a cerut să părăsească curtea bisericii, monument istoric, scrie Monitorul de Suceava.

Inculpatul are de prestat 60 de zile de muncă în folosul comunității și de achitat daune de 2.700 de lei.

Incidentul a avut loc în iunie 2019, iar agresorul era într-un grup de patru localnici care consumau alcool în curtea bisericii.

Citește și
Politie
Bărbatul din Focșani care și-a îndemnat copiii să își bată mama, arestat preventiv pentru 30 de zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Victima, în vârstă de 29 de ani, era un voluntar care se ocupa de îngrijirea curţii bisericii monument UNESCO. Acesta i-a rugat pe cei patru romi băuți care au intrat în curtea bisericii cu sticle de bere să iasă, spunându-le că sună la 112.

 

Cea mai veche biserică păstrată dintre ctitoriile lui Ștefan cel Mare

 

„Nu au vrut să plece şi le-am zis că sun la poliţie, ceea ce am şi făcut. Atunci, unul a venit şi m-a lovit cu pumnul în faţă. Am dat înapoi, ei erau patru şi imediat au mai sărit şi alţii, din curtea vecină. Am fugit acasă, fetiţa s-a speriat foarte tare... ei s-au urcat într-o maşină şi au plecat”, a relatat victima la vremea respectivă.

Construită în anul 1487 de voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt, biserica de la Pătrăuţi este cea mai veche păstrată dintre ctitoriile marelui domnitor.

Valoarea deosebită este dată şi de faptul că s-a păstrat parţial şi pictura exterioară şi interioară a bisericii, de asemenea cea mai veche din Moldova.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Deţinut din Penitenciarul Galaţi, bătut crunt de un coleg de celulă. A fost dus de urgență la spital
Deţinut din Penitenciarul Galaţi, bătut crunt de un coleg de celulă. A fost dus de urgență la spital

Un deținut de la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Galați a fost dus vineri seară de urgență la spital, după ce a fost bătut crunt de un coleg de celulă.

Bărbatul din Focșani care și-a îndemnat copiii să își bată mama, arestat preventiv pentru 30 de zile
Bărbatul din Focșani care și-a îndemnat copiii să își bată mama, arestat preventiv pentru 30 de zile

Un bărbat de 50 de ani din Focşani care şi-a bătut concubina în faţa copiilor săi şi i-a îndemnat şi pe aceştia să o lovească pe femeie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către magistraţii de la Judecătoria Focşani.

Copil din Neamț dat dispărut, găsit de salvatori. Povestea tulburătoare a micuțului
Copil din Neamț dat dispărut, găsit de salvatori. Povestea tulburătoare a micuțului

Dispariția unui băiat de 10 ani din Neamț a scos la lumină o poveste tulburătoare. Copilul nu a mai fost văzut de părinți de miercuri, la prânz. Iar familia a dat alarma joi dimineață, când au și început căutări disperate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.