Vremea 17 iunie 2019. Temperaturi care provoacă stres termic major, în mai multe regiuni

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de luni ne-aduce ploi torenţiale, vijelii şi grindină în multe zone din ţară. Prin sud şi est avem încă o amiază călduroasă, cu stres termic major şi până la 34 de grade, în termometre.

Cum va arăta vremea în fiecare regiune:

În Dobrogea şi Bărăgan nu prea zărim norii, se încălzeşte foarte tare şi aerul devine aproape irespirabil după prânz. Maximele ajung la 33 -34 de grade la umbră, însă temperaturile resimţite vor fi mult mai ridicate de atât.

Căldură greu de suportat şi mai în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Indicele temperatură-umezeală depăşeşte şi luni pragul critic de 80 de unităţi, iar mai pe seară vin câteva ploi zgomotoase, în special în zonele mai înalte.

În nordul Moldovei şi în Bucovina avem o dimineaţă plăcută, cu cer mai mult senin, dar mai târziu se-adună norii şi o să plouă. Vor fi averse consistente, cu fenomene electrice şi vânt intens. Pe la câmpie va fi foarte cald: vom avea în jur de 33 de grade, la umbră şi multă zăpuşeală.

Citește și
Vremea 16 iunie. Maximele urcă spre pragul caniculei, în minivacanța de Rusalii
Vremea 16 iunie. Maximele urcă spre pragul caniculei, în minivacanța de Rusalii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme instabilă, mai multe perioade cu ploi zdravene, ce pot lăsa 60 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi şi vijelii şi s-ar putea să cadă grindină. Temperaturile, în scădere faţă de ultimele zile, se vor opri pe la 30 de grade.

Căldura se domoleşte şi în ţinuturile vestice, dar creşte instabilitatea şi vin ploi torenţiale, cu fenomene meteo severe. În Transilvania avem o dimineaţă cu soare, dar prin depresiuni a apărut şi ceaţă. Mai târziu norii se înmulţesc şi vor aduce averse abundente, cu tunete, fulgere şi rafale puternice de vânt.

În Oltenia rămânem cu vremea călduroasă, reapare şi disconfortul termic, iar mai târziu vin şi ploile, în special în zonele înalte.

Căldura persistă şi în ţinuturile sudice. Temperaturile depăşesc 30 de grade, pe la amiază atmosfera devine sufocantă, iar mai pe seara încep să apară norii de ploaie.

BUCUREȘTI

Luni se face din nou foarte cald. Vom avea 33 de grade, la umbră, multă zăpuşeală, iar către seară vor creşte şansele de averse. Marți, temperaturile scad uşor, dar nu scăpăm de disconfortul termic. Mai pe seară se adună norii şi pot aduce ploi torenţiale, cu descărcări electrice şi vânt puternic.

La fel va fi şi miercuri: soare, o amiază călduroasă şi condiţii de averse mai târziu. Joi se face şi mai cald, atmosfera devine sufocantă pe la amiază, apoi se întorc norii de ploaie.

LA MUNTE

La munte, ziua de luni începe cu vreme frumoasă, dar se încheie cu averse. Vor fi ploi zdravene, vijelii şi grindină, iar cantităţile de apă depăşesc 15 l/mp, izolat chiar 40 l/mp. În staţiuni se face mai cald decât azi.

Şi marți dimineaţă prindem câteva ore cu soare, dar instabilitatea sporeşte mai târziu, când apar alte ploi abundente.

Sâmbătă o să mai plouă, mai cu seamă în Carpaţii Orientali, unde se strâng cantităţi mari de apă. Ploi locale vin şi în restul zonelor de munte, însă va fi din ce în ce mai cald.

Duminică prindem vreme bună, chiar dacă o să plouă după prânz şi la apropierea serii. Se menţine riscul de vijelii şi grindină, iar temperaturile rămân ridicate.

LA MARE

La mare, va fi cald şi bine. Luni se anunţă vreme de plajă, cu briza intensă şi câţiva nori în a doua parte a zilei.

Marți se face mai cald, dimineaţă va fi cer senin, iar după-amiaza aduce alţi nori de ploaie, dar nu e sigur că va ploua. Şi sâmbăta prindem vreme de plajă, deşi s-ar putea să picure trecător mai pe seara.

Duminică va fi vreme frumoasă, cu vânt intens şi temperaturi de plin sezon: peste 26 de grade în aer şi chiar 23 de grade în apa mării.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Atenționare meteo. Cod galben de ploi torențiale și grindină în nouă judeţe
Atenționare meteo. Cod galben de ploi torențiale și grindină în nouă judeţe

Meteorologii au emis duminică seara o nouă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în nouă judeţe din vestul şi nordul ţării, până luni la ora 12:00.

Vremea 16 iunie. Maximele urcă spre pragul caniculei, în minivacanța de Rusalii
Vremea 16 iunie. Maximele urcă spre pragul caniculei, în minivacanța de Rusalii

Duminică se face din nou foarte cald. Maximele urcă spre pragul caniculei, iar pe la câmpie aerul devine greu de respirat. Spre seară o să plouă în multe zone din ţară şi se pot strânge cantităţi însemnate de apă.

Vreme caniculară în minivacanța de Rusalii. Zonele în care vor fi 35 de grade Celsius
Vreme caniculară în minivacanța de Rusalii. Zonele în care vor fi 35 de grade Celsius

Sâmbătă avem vreme foarte caldă. Pe la câmpie reapare disconfortul termic; în vestul ţării temperaturile ating pragul caniculei, iar spre seară vin ploi zgomotoase la deal, la munte, în sud şi în est.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.