Distracție la munte, în ultima zi de vacanță. Părinții au prelungit sejurul pentru a evita traficul

×
Codul embed a fost copiat

Ultima zi de vacanţă a şcolarilor a fost aglomerată şi pe pârtii şi pe unele şosele.

Puţini au fost turiştii care au găsit, totuşi, o strategie ca să evite cozile infernale din trafic: şi-au prelungit sejurul, mulţumiţi că şi preţuri de săptămâna viitoare sunt ceva mai mici.

De exemplu, trei zile de cazare la o pensiune din Azuga, pentru trei persoane, costă acum 1.400 de lei, în loc de 2.000, spun turiştii.

La Păltiniș, ultima zi de vacanţă a fost însorită şi cu multă veselie. Pentru că în staţiune a fost zăpad[ destulă, cei mici s-au desprins cu greu de derdeluş. Şi Poiana Braşov a răsunat duminică de glasurile copiilor.

Cu gândul doar la distracţie, un băieţel aflat în vacanţă la Azuga a şi uitat de şcoală.

Citește și
trafic dn1
Trafic de coşmar pe DN1. Oamenii au făcut sudoku şi au discutat cu şoferii de pe contrasens
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: Ultima zi de vacanţă?
Copil: Cum adică ultima zi de vacanţă?
Reporter: Păi nu începi şcoala?
Copil: Ba da.

Cei care pot prelungi sejurul chiar şi cu o zi, preferă să evite aglomeraţia din trafic. O familie din Ploieşti a găsit şi o ofertă avantajoasă. Pentru 3 zile de cazare cu pensiune completă - un grup de 3 persoane plăteşte 1.400 de lei.

Părinte: "Încercam să ne bucurăm de aceste 3 zile de vacanţă pe care le-am luat de la noi putere. Din punct de vedere al cazării cred că sunt un pic mai mici preţurile."

Pe DN 1, deşi nu a fost la fel de aglomerat ca de sărbători, în special între Azuga, Buşteni şi Sinaia s-au format cozi de maşini.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nici Poliţia nu mai are o soluţie pentru aglomeraţia de pe DN1. În Poiană se ajunge mai repde pe jos
Nici Poliţia nu mai are o soluţie pentru aglomeraţia de pe DN1. În Poiană se ajunge mai repde pe jos

"Vă sfătuim să plecați din vreme la drum, dar nici așa nu este sigur că veți scăpa de aglomerație.”

Trafic de coşmar pe DN1. Oamenii au făcut sudoku şi au discutat cu şoferii de pe contrasens
Trafic de coşmar pe DN1. Oamenii au făcut sudoku şi au discutat cu şoferii de pe contrasens

9 ore de la Otopeni la Braşov şi 43 de kilometri de coloană continua de maşini. Este recordul de aglomeraţie stabilit pe DN1, joi... însă ar putea fi doborât chiar vineri.

Coșmarul șoferilor care se întorc acasă de la munte:
Coșmarul șoferilor care se întorc acasă de la munte: "Drumul este infernal"

A fost o zi grea pentru unii dintre românii care au petrecut de Revelion la munte.

Aglomeraţie pe aeroporturi, înainte de Revelion. Pasageri cu cozonac în bagaje
Aglomeraţie pe aeroporturi, înainte de Revelion. Pasageri cu cozonac în bagaje

Luni, 30 decembrie, a fost una dintre cele mai aglomerate zile pe aeroporturile din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.