Cârnatul uriaş din Capitală. Motivul pentru care a fost adus în parc

×
Codul embed a fost copiat

Un cârnat lung de peste 100 de metri s-a desfășurat, sâmbătă la prânz, pe mai multe mese lipite, într-un parc din București.

A fost momentul- cheie al unui festival haiducesc, în care cumpărătorii au avut de ales între zeci de feluri de carne la jar, la ceaun și pe plită.

Un vițel de 200 de kilograme, pus la proțap, a hrănit peste o mie de oameni. Iar către cei aflați la dietă, s-au rostogolit roți de caș și brânză de burduf, pe care abia le putea ține în brațe un voinic.

Comerciant: „Facem un cârnăcior de 100 de metri cel puțin. Cărniță de purceluș, cimbru, usturoi. Am uitat să specific: e tocat la topor, la satâr”.

Suntem în fața unui eveniment pe care boierii ieșiți la plimbare în parcul Național îl surprind frematand de poftă.

Citește și
carnati
Macelarii sarbi au preparat cel mai lung carnat din lume, de peste 2 km. A fost gatit din 3500 kg de carne
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Participant: „E spectaculos pentru că sunt foarte lungi”.

Dintr-un metru de cârnați ar ieși cinci porții zdravene, așadar preparatul gigantic ar hrăni cam 500 de haiduci. Dacă ești la dietă, ar trebui să ocolești cărțile de bucate haiducești.

Cu două excepții: un berbecuț la proțap, care în șase ore de "dans" a pierdut o mare parte din grăsime. Pentru cine vrea carne macră, un vițel de 200 de kilograme. A stat 12 ore la foc și a împrumutat gustul cartofilor și prazului din tava de dedesubt.

Festivalul haiducilor e un spectacol copleșitor de pastramă, ceafă, cotlete, ciolane și afumături.

Participant: „Luăm salam vânătoresc de cerb și cârnați de cerb, ne plac foarte mult”.

Participant:Nu mănânc, că am o vârstă. Dar arată foarte bine. Dacă ei colesterolul mare, e în funcție de vârstă”.

Haiducii cu armă la cingătoare combat în fața grătarului, apoi se retrag vitejește la un pahar cu vin fiert.

Vorbesc delicat și ar ciuguli mai degrabă un bulz, decât o halcă de carne.

Comerciant: „Păstrămioară e 10 lei suta de grame. Se include și mămăliguță. Avem și ceva pulpițe de pui lângă. Pentru soțiile de haiduci, pentru fetele de haiduci...”

De fapt, fetele de haiduci sunt o forță. S-au prezentat la târg cu roți uriașe de caș dospit.

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
În prag de sărbători, producătorii din Ardeal au pus cârnații și caltaboșii la afumat
În prag de sărbători, producătorii din Ardeal au pus cârnații și caltaboșii la afumat

Mai sunt mai puțin de 3 săptămâni până la Crăciun, iar afumătorile din Ardeal sunt deja pline cu cârnați şi caltaboși, ce capătă gust și miros la foc domol de fag.

Macelarii sarbi au preparat cel mai lung carnat din lume, de peste 2 km. A fost gatit din 3500 kg de carne
Macelarii sarbi au preparat cel mai lung carnat din lume, de peste 2 km. A fost gatit din 3500 kg de carne

Macelarii sarbi se lauda ca au pregatit cel mai lung carnat din lume.

De Ziua Nationala, Ploiestiul a fost unit simbolic de Bucuresti cu un ... carnat. Are aproape 63 de kilometri si 51 de tone
De Ziua Nationala, Ploiestiul a fost unit simbolic de Bucuresti cu un ... carnat. Are aproape 63 de kilometri si 51 de tone

Daca tot a fost vorba de unire de Ziua Nationala, de ce sa nu unim simbolic si Ploiestiul de Capitala? Asta si-au spus reprezentantii unui hipermarket din Ploiesti, care au preparat cel mai lung carnat din lume!

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.