Motivul incredibil pentru care Cristiano Ronaldo nu poate juca deocamdată la Al-Nassr. ”Trebuie să plece”

cristiano ronaldo
Profimedia

Celebrul fotbalist portughez Cristiano Ronaldo nu poate juca deocamdată la Al-Nassr deoarece clubul saudit a depăşit cota sa de jucători străini, au indicat joi responsabili ai grupării pentru AFP.

 

Atacantul de 37 de ani, considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile, a declarat marţi la Riad că vrea să joace cât mai curând posibil, începând cu meciul de acasă cu Al Ta'ee, programat iniţial joi şi amânat pentru vineri.

Dar Cristiano Ronaldo, al cărui contract până în iunie 2025 este estimat la 200 de milioane de euro, este al nouălea jucător străin care vine la Al-Nassr, depăşind maximul de opt permis de Federaţia saudită de fotbal.

"Al-Nassr nu l-a înregistrat încă deoarece nu există un loc vacant pentru un jucător străin", a declarat un oficial al clubului pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, el nefiind autorizat să vorbească presei.

"Un jucător străin trebuie sa plece pentru ca Ronaldo să poată fi înregistrat, fie printr-un transfer, fie prin rezilierea contractului de comun acord", a adăugat oficialul.

Citește și
Cristiano Ronaldo
Șoc la Cupa Mondială. Cristiano Ronaldo a amenințat că părăsește lotul Portugaliei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ce jucători străini sunt la Al-Nassr

Printre fotbaliştii străini ai lui Al-Nassr se află portarul columbian David Ospina, mijlocaşul brazilian Luiz Gustavo şi atacanţii Anderson Talisca (brazilian) şi Vincent Aboubakar (camerunez).

Potrivit presei saudite, mijlocaşul uzbec Jalaluddin Maşaripov va fi cel mai probabil cel care-i va face loc portughezului care a câştigat de câte cinci ori Balonul de Aur şi Liga Campionilor.

"Negocierile pentru vânzarea unuia dintre jucători sunt în desfăşurare, dar nu au intrat încă în faza finală", a spus un alt oficial al clubului, confirmând că Ronaldo încă nu a fost înregistrat joi după-amiază, cu câteva ore înainte de meciul prevăzut împotriva lui Al Ta'ee.

Partida a fost însă amânată până vineri, din cauza unei "pene de curent", potrivit autorităţilor.

Responsabilii lui Al-Nassr nu au dorit să se exprime în legătură cu sancţiunea impusă în noiembrie lui Ronaldo.

”În Europa munca mea s-a terminat, am câștigat totul”

Jucătorul fusese suspendat două meciuri după ce a dat de pământ cu telefonul mobil al unui tânăr suporter după o înfrângere a lui Manchester United în faţa lui Everton. Această suspendare, decisă de comisia de disciplină a Federaţiei engleze (FA), se va aplica la noul club al lui Ronaldo, indiferent de ţara aleasă de acesta, precizase FA.

Întâmpinat marţi de 25.000 de spectatori pe stadionul Mrsool Park din Riad, Cristiano Ronaldo a afirmat că venirea la echipa saudită nu înseamnă sfârşitul carierei, ci o nouă etapă în cursa spre noi recorduri.

"În Europa munca mea s-a terminat, am câştigat totul, am jucat la cele mai importante echipe", a spus el.

ONG-ul Amnesty International l-a îndemnat joi să-şi folosească statutul de superstar mondial al fotbalului pentru a vorbi despre problemele drepturilor omului în Arabia Saudită, un regat ultra-conservator.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gestul făcut de Ronaldo după ce Portugalia a mâncat bătaie de la Maroc i-a nemulțumit pe unii: ”Egoist, arogant, copil mare”
Gestul făcut de Ronaldo după ce Portugalia a mâncat bătaie de la Maroc i-a nemulțumit pe unii: ”Egoist, arogant, copil mare”

Reacția emoțională a marelui fotbalist Cristiano Ronaldo după înfrângerea Portugaliei la Cupa Mondială din Qatar a stârnit controverse pe rețelele de socializare.  

Șoc la Cupa Mondială. Cristiano Ronaldo a amenințat că părăsește lotul Portugaliei
Șoc la Cupa Mondială. Cristiano Ronaldo a amenințat că părăsește lotul Portugaliei

Titular în primele trei meciuri pe care Portugalia le-a disputat la Cupa Mondială, Cristiano Ronaldo, 37 de ani, a fost doar rezervă în meciul din "optimi" contra Elveției.

Cristiano Ronaldo părăsește terenul în timp ce echipa sa sărbătorește alături de galerie calificarea în sferturi VIDEO
Cristiano Ronaldo părăsește terenul în timp ce echipa sa sărbătorește alături de galerie calificarea în sferturi VIDEO

Cristiano Ronaldo a părăsit terenul după meciul câștigat de Portugalia în optimile Camionatului Mondial din Qatar în timp ce echipa sa sărbătorea alături de suporteri calificarea în sferturile competiției.

 

Cum a reacționat Cristiano Ronaldo la cele 6 goluri ale Portugaliei, după ce a fost lăsat rezervă. GALERIE FOTO
Cum a reacționat Cristiano Ronaldo la cele 6 goluri ale Portugaliei, după ce a fost lăsat rezervă. GALERIE FOTO

Cristiano Ronaldo a fost rezervă în meciul cu Elveția, din optimile Cupei Mondiale din Qatar. Selecționerul Fernando Santos a explicată că a fost vorba despre o „opțiune strategică”.  

Cristiano Ronaldo a devenit prima persoană din lume care are jumătate de miliard de urmăritori pe Instagram. GALERIE FOTO
Cristiano Ronaldo a devenit prima persoană din lume care are jumătate de miliard de urmăritori pe Instagram. GALERIE FOTO

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a devenit prima persoană din lume urmărită de 500 de milioane de oameni pe Instagram.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.