8 copii au fost luaţi din familie de autorităţile din Vaslui. Condiţiile în care erau ţinuţi

×
Codul embed a fost copiat

Situaţie revolatatoare într-o comună din judeţul Vaslui! 8 copii au fost luaţi din familie de autorităţi, după ce acestea au constatat că trăiau în condiţii inumane.

Sesizarea a venit din partea vecinilor care s-au săturat să-i vadă pe fraţi murdari, flămânzi, dezbrăcaţi şi ţinuţi în frig. Potrivit vecinilor, cei doi părinţi consumă extrem de mult alcool şi nu au arătat până acum niciodată că ar avea grijă de copii.

Cei 8 copii au vârste cuprinse în 2 luni şi 15 ani. Aceştia stăteau împreună cu părinţii într-o singură cameră, în condiţii greu de imaginat.

Locuinţa este extrem de murdară: au pământ pe jos, iar geamurile sunt sparte.

Copiii, spun vecinii, erau mai mereu lihniţi de foame, nespălaţi, îmbrăcaţi subţire pentru vremea rece şi plini de păduchi. În urma sesizărilor, familia a fost monitorizată timp de 6 luni, timp în care părinţii aveau şansă să demonstreze că sunt responsabili.

Citește și
frati
O bătaie între fraţi a devenit subiect de dosar penal, la Ploieşti. Cine a filmat altercația
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceştia însă nu au luat avertismentele în serios. În cele din urmă, autorităţile au intervenit şi i-au plasat pe cei mici la asistenţi maternali.

Până acum părinţii nu au făcut niciun efort să se schimbe sau să încerce să-şi ia copiii înapoi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elevii din Sibiu, atrași cu tehnologie hi-tech pentru a se spăla corect pe mâini
Elevii din Sibiu, atrași cu tehnologie hi-tech pentru a se spăla corect pe mâini

Medicii de la spitalul de pediatrie din Sibiu, împreună cu o fundaţie, vor să îi înveţe pe şcolarii din tot judeţul cum să se spele corect pe mâini.

O bătaie între fraţi a devenit subiect de dosar penal, la Ploieşti. Cine a filmat altercația
O bătaie între fraţi a devenit subiect de dosar penal, la Ploieşti. Cine a filmat altercația

Cei doi copii, de 13 şi 14 ani, aflaţi în tramvai, îşi împart pumni unul altuia, în văzul călătorilor.

O școală s-a prăbușit. 100 de copii blocați sub dărâmături în Nigeria
O școală s-a prăbușit. 100 de copii blocați sub dărâmături în Nigeria

O clădire de trei etaje în incinta căreia se afla o şcoală s-a prăbuşit, miercuri, în Lagos, Nigeria.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.