Dr. Gheorghiță: Urmează să vină a doua tranşă importantă de 150.000 de vaccinuri anti-COVID

Valeriu Gheorghiţă
Agerpres

A doua tranşă importantă de vaccinuri anti-COVID, de 150.000 de doze, urmează să vină miercuri în România.

 

Urmează ca, în toată luna ianuarie, ţara noastră să primească 600.000 de vaccinuri, a anunţat, într-o conferinţă de presă, dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

El a amintit că pe 26 decembrie 2020 au ajuns la Institutul 'Cantacuzino' aproape 10.000 de vaccinuri, care au reprezentat rata simbolică distribuită simultan în ţările membre ale Uniunii Europene.

"Pe 29 decembrie a venit următoarea tranşă de vaccinuri, de circa 140.000 de doze, iar mâine, pe 6 ianuarie, urmează a veni practic a doua tranşă importantă de vaccinuri, de circa 150.000 de doze. Din acest punct de vedere, conform calendarului de livrare, pentru toată luna ianuarie ar urma să primim circa 600.000 de doze, în tranşe săptămânale, la care se adaugă cele 150.000 de doze livrate până la sfârşitul lunii decembrie anul 2020", a declarat Gheorghiţă, citat de Agerpres.

Citește și
vaccin china
Producător: Vaccinul chinezesc este eficient împotriva noilor tulpini de coronavirus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit acestuia, o persoană care se vaccinează trebuie să fie eligibilă.

"Trebuie să luăm în calcul că, atunci când recomandăm vaccinarea unei persoane, trebuie ca acea persoană să fie eligibilă pentru vaccinare. Adică, în primul rând, să nu aibă contraindicaţii medicale; în al doilea rând, să-şi dorească să facă această vaccinare; şi, de asemenea, este important ca persoana respectivă să nu fie în cursul unei infecţii aflate în derulare sau să nu fie în prima lună de la momentul unei infecţii cu SARS-CoV-2", a explicat medicul militar.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Spitalul din România unde se poate vaccina anti-Covid oricine dorește. Cum este posibil
Spitalul din România unde se poate vaccina anti-Covid oricine dorește. Cum este posibil

Managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti din judeţul Dâmboviţa anunţă pe Facebook că a început vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 la această unitate medicală şi că în centrul de vaccinare de la Găeşti va fi imunizată orice persoană doreşte.

Producător: Vaccinul chinezesc este eficient împotriva noilor tulpini de coronavirus
Producător: Vaccinul chinezesc este eficient împotriva noilor tulpini de coronavirus

Primul vaccin anti-COVID-19 aprobat în mod oficial în China este eficient împotriva noilor tulpini ale virusului SARS-COV-2, a declarat marţi unul dintre creatorii săi, relatează AFP.

Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat despre o ”producţie comună de vaccinuri”
Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat despre o ”producţie comună de vaccinuri”

Preşedintele rus Vladimir Putin a evocat împreună cu cancelarul german Angela Merkel eventualitatea unei "producţii comune de vaccinuri" împotriva Covid-19, în condiţiile în care Moscova doreşte să-şi intensifice capacităţile în acest domeniu.

Ce se întâmplă dacă amânăm administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-Covid. Anunțul făcut de BioNTech
Ce se întâmplă dacă amânăm administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-Covid. Anunțul făcut de BioNTech

Eficacitatea maximă a vaccinului nu este garantată în cazul amânării celei de-a doua doze, potrivit Laboratorului BioNTech.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.