Tăriceanu, despre cererea DNA: Au fost salvaţi procurorii, ca să nu se mai facă de râs

calin popescu tariceanu
Pro TV

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că prin respingerea de către Senat a cererii DNA privind încuviinţarea urmăririi penale în cazul său procurorii "au fost salvaţi, ca să nu se mai facă de râs".

Întrebat, la Parlament, dacă PSD i-a salvat imunitatea de parlamentar, Tăriceanu a spus: "Nu am fost salvat. Cred că au fost salvaţi procurorii, ca să nu se mai facă de râs încă o dată, pentru că au pus în dosarul pe care l-au trimis la Senat aceleaşi făcături, aceleaşi aberaţii, aceleaşi minciuni şi colegii senatori au vrut să-i scutească de această ruşine".

Senatul a respins luni, în plen, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Votul a fost secret cu bile, în favoarea cererii pronunţându-se 38 de senatori, 71 au votat împotrivă şi unul s-a abţinut.

Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Citește și
Călin Popescu Tăriceanu
Tăriceanu propune ca românii din diaspora să poată vota prelungit anticipat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tăriceanu i-a îndemnat pe colegii săi să aibă "inima uşoară" când votează, pentru că nu a făcut "niciodată" vreo faptă de care să îi fie ruşine.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tăriceau îl consideră nevinovat pe Meleșcanu pentru votul din diaspora. Ce propuneri are
Tăriceau îl consideră nevinovat pe Meleșcanu pentru votul din diaspora. Ce propuneri are

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut declarații după întâlnirea PSD-ALDE de joi.

Tăriceanu propune ca românii din diaspora să poată vota prelungit anticipat
Tăriceanu propune ca românii din diaspora să poată vota prelungit anticipat

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, propune ca românii din diaspora să poată vota prelungit anticipat, măsură care poate fi luată, în opinia sa, de către o comisie de cod electoral care trebuie să modifice actualele prevederi.

Tăriceanu, despre pactul anunţat de Iohannis: „Nu este decât o altă şmecherie”
Tăriceanu, despre pactul anunţat de Iohannis: „Nu este decât o altă şmecherie”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că pactul propus de şeful statului reprezintă "o nouă şmecherie", "un demers nepotrivit", prin care acesta ar vrea să îşi adauge "o şansă în plus pentru realegere".

Tăriceanu, după discuția cu Iohannis: ”La referendum noi nu am fost împotriva întrebărilor”
Tăriceanu, după discuția cu Iohannis: ”La referendum noi nu am fost împotriva întrebărilor”

ALDE are rezerve "foarte serioase" în privinţa extinderii dreptului de a ataca la Curtea Constituţională ordonanţele emise de Guvern, a declarat, miercuri, preşedintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.