Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor: Mizez pe raţiunea tuturor, astfel încât să avem o soluţie

nicolae ciucă
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, la Ateneul Român, că mizează pe raţiunea partenerilor de coaliţie, astfel încât să se ajungă la o soluţie privind comasarea alegerilor europarlamentare şi locale.

„Vom discuta din nou, vom căuta soluţii, şi eu mizez foarte mult pe raţiunea tuturor, astfel încât să avem o soluţie şi să ne concentrăm pe tot ceea ce înseamnă actul de guvernare, pregătirea tuturor etapelor electorale. Şi în felul acesta să asigurăm în continuare stabilitate prin responsabilitate politică", a declarat Ciucă.

Întrebat dacă ia în calcul participarea separată a PNL la alegeri, în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere, el a spus că această decizie a fost luată încă din toamna anului trecut.

„Participarea separată am avut-o în vedere încă din noiembrie, când am decis să ne asumăm angajarea în campania din 2024 prin forţe proprii. Avem motto-ul 'Prin noi înşine', ca atare nu este vorba despre noi, despre Partidul Naţional Liberal, ci despre ceea ce trebuie să facem pentru a asigura reprezentativitatea necesară votului cetăţenilor. Votul cetăţenilor este cel care contează. Partidele politice trebuie să facă totul ca aceasta să se întâmple în realitate", a adăugat preşedintele PNL.

Nicolae Ciucă participă, alături de secretarul general al PNL, Lucian Bode, la Gala Sportului Românesc 2023, eveniment organizat de Agenţia Naţională pentru Sport, la Ateneul Român.

Citește și
Nicolae Ciuca
Cât costă ceasul pe care îl poartă la mână președintele PNL Nicolae Ciucă: ”Era redus!”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Nicolae Ciucă: PNL trebuie să aibă propriul său candidat la alegerile prezidenţiale din 2024
Nicolae Ciucă: PNL trebuie să aibă propriul său candidat la alegerile prezidenţiale din 2024

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat la sediul partidului, înainte de şedinţa de coaliţie în care se discută despre alegerile din 2024, că nu se pune problema unor candidaţi unici ai coaliţei PSD-PNL.

Cât costă ceasul pe care îl poartă la mână președintele PNL Nicolae Ciucă: ”Era redus!”
Cât costă ceasul pe care îl poartă la mână președintele PNL Nicolae Ciucă: ”Era redus!”

Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă că poartă la mână un ceas care a costat ”doar” 900 de lei, pentru că a beneficiat de o reducere.

Răspunsul lui Ciucă întrebat fiind dacă îi e frică să-și asume candidatura la alegerile prezidențiale. „Partidul e cu dvs?”
Răspunsul lui Ciucă întrebat fiind dacă îi e frică să-și asume candidatura la alegerile prezidențiale. „Partidul e cu dvs?”

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a fost întrebat sâmbătă, dacă îi este frică să îşi asume candidatura la alegerile prezidenţiale, iar el a răspuns că nu.

Generalul PNL Nicolae Ciucă îl „traduce” pe șeful Armatei: Ce cred că a vrut să transmită este legat de actualizarea legii
Generalul PNL Nicolae Ciucă îl „traduce” pe șeful Armatei: Ce cred că a vrut să transmită este legat de actualizarea legii

România nu a beneficiat niciodată de garanţii de securitate mai puternice decât cele din prezent, a declarat, vineri, preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, care a menţionat, însă, că este nevoie de actualizarea legii. 

Ziua Unirii la Iași. Doar Nicolae Ciucă a participat, dintre oficialități, și nu a dansat Hora Unirii
Ziua Unirii la Iași. Doar Nicolae Ciucă a participat, dintre oficialități, și nu a dansat Hora Unirii

În 24 ianuarie 2024 se împlinesc 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. ȘtirileProTV.ro a transmis LIVE de la Iași ceremoniile organizate cu această ocazie. 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.