Un nou miracol în Turcia. Un copil de 6 ani a fost salvat după 137 de ore sub dărâmături | VIDEO

salvatori turcia
Captură Twitter

Un copil de 6 ani a fost salvat, sâmbătă, în provincia Hatay, după ce a stat 137 de ore sub dărâmături, la câteva zile după cutremurele devastatoare de la începutul săptămânii, informează aa.com.tr.

Micuțul a fost scos de sub dărâmături din locul unde se prăbuşise un bloc din Antakya. Echipele de salvare şi-au intensificat căutările în locul în care se afla copilul după ce au auzit vocea acestuia. Copilul a fost salvat şi transportat cu ambulanţa la spital.

Pe de altă parte, la Manisa, un cuplu care s-a căsătorit, Berkan Demir şi Dan Jennifer Demir, a renunţat la nuntă, rezumându-se la o ceremonie simplă, informează News.ro.

În plus, cei doi tineri au donat aurul pe care l-au primit de la invitaţii la ceremonie, acesta ajungând la Semiluna Roşie pentru a ajuta victimele cutremurelor. La nunţile din Turcia există tradiţia ca mireselor să li se dăruiască brăţări de aur sau să li se prindă pe rochie monede de aur.

Citește și
tata fetita
Povestea din spatele fotografiei cu tatăl îndurerat care își ținea de mână fiica moartă. „Fă-i o poză copilului meu”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Mai multe echipe din Turcia, printre care și Gaziantep, unde joacă Alexandru Maxim, se retrag din campionat, după cutremure
Mai multe echipe din Turcia, printre care și Gaziantep, unde joacă Alexandru Maxim, se retrag din campionat, după cutremure

Mai multe echipe de fotbal turce au decis să se retragă din campionat, din cauza cutremurelor care au devastat țara.

 

Povestea din spatele fotografiei cu tatăl îndurerat care își ținea de mână fiica moartă. „Fă-i o poză copilului meu”
Povestea din spatele fotografiei cu tatăl îndurerat care își ținea de mână fiica moartă. „Fă-i o poză copilului meu”

O imagine sfâșietoare cu un tată îndurerat care își ținea de mână fiica moartă ce zăcea sub dărâmăturile unui bloc distrus de cutremurele din Turcia a impresionat o lume întreagă.

 

Supraviețuitorii din Turcia sunt tot mai frustraţi şi furioşi: „Mă tem că o să fiu arestat pentru că spun asta”
Supraviețuitorii din Turcia sunt tot mai frustraţi şi furioşi: „Mă tem că o să fiu arestat pentru că spun asta”

La cinci zile și jumătate de la cutremurele care au devastat Turcia și Siria, bilanțul negru a ajuns la peste 25.000 de morți.

Salvatorii români trimiși în Turcia continuă operațiunile de salvare, cu aparatură de detecție, camere telescopice și câini
Salvatorii români trimiși în Turcia continuă operațiunile de salvare, cu aparatură de detecție, camere telescopice și câini

După cinci zile de la cutremurele devastatoare, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nu și-au pierdut speranța.

Povestea emoționantă a unui bărbat care a fost prins sub dărâmăturile din Turcia. A supraviețuit cu 12 măsline
Povestea emoționantă a unui bărbat care a fost prins sub dărâmăturile din Turcia. A supraviețuit cu 12 măsline

Yüksel Ergit, care a fost prins sub dărâmături în urma cutremurele din Turcia - care au fost descrise ca fiind „dezastrul secolului” - a supraviețuit timp de 32 de ore cu 12 măsline pe care le-a găsit într-o pungă, în timp ce aștepta să fie salvat.

Recomandări
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni
Sute de polițiști au declanșat 50 de percheziții în Brașov, Constanța și București. Dosar privind găzduirea unor ucraineni

50 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.