UE are pregătite sancțiuni fără precedent în cazul în care Rusia atacă Ucraina. Decuplarea de la gazul rusesc printre măsuri

rusia gaz
Profimedia

Bruxelles asigură că o pedeapsă fără precedent va fi impusă aproape imediat și în comun cu Washington și Londra pentru a devasta economia rusă, scrie El Pais.

Uniunea Europeană a negociat în secret un set fără precedent de sancțiuni cu care să lovească Rusia dacă președintele acesteia, Vladimir Putin, decide să invadeze Ucraina.

Sancțiunile decise în secret, urmau să fie adoptate aproape imediat și în deplin acord cu Washington și Londra în eventualitatea atacului. Pedeapsa, potrivit unor surse, ar varia de la suspendarea oricărui tip de cooperare economică cu Moscova până la o tăiere drastică a relațiilor comerciale, inclusiv importul de petrol și gaze rusești, informează El Pais.

Lovitura așteptată este de o asemenea amploare încât, potrivit acelorași surse, Bruxelles-ul a pregătit și planuri de urgență pentru a atenua daunele pe care inevitabil le-ar suferi și economia europeană.

Planul a fost discutat luni în cadrul unui prânz cu ușile închise al miniștrilor de externe ai UE, reuniți la Bruxelles sub președinția lui Josep Borrell, înaltul reprezentant al UE pentru politica externă. De asemenea, a fost prezent prin videoconferință Antony Blinken, secretarul de stat al SUA „Participarea lui Blinken arată unitatea comunității internaționale în fața atitudinii Rusiei și coordonarea strânsă dintre aliați”, spune o sursă diplomată europeană.

Citește și
spital, covid
Valul Omicron face ravagii în România. Infectările s-au dublat în rândul copiilor și al tinerilor
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Obiectivul întâlnirii „nu este adoptarea unor sancțiuni specifice, ci stabilirea scenariilor și a reacțiilor pe care le-ar provoca fiecare dintre ele”, spune un alt diplomat european. Surse comunitare exclud să facă publice eventualele represalii. Dar ei spun că un nou atac asupra Ucrainei „ar provoca un răspuns egal cu cea mai mare provocare de securitate cu care s-a confruntat Europa de la sfârșitul Războiului Rece”.

Printre măsurile luate în considerare se numără închiderea completă a piețelor europene de capital pentru companiile și instituțiile financiare ruse și restricțiile privind exportul de materiale sau servicii esențiale pentru sectoare cheie ale economiei ruse, precum energia, mineritul sau industria grea.

Și în cele din urmă, ruperea legăturilor financiare cu economia rusă, care ar lăsa Moscova izolată de piața financiară mondială. SUA chiar păreau dispuse să întrerupă accesul Rusiei la sistemul de tranzacții financiare SWIFT (sistemul de mesagerie electronică prin care sunt procesate marea majoritate a transferurilor bancare), dar consensul necesar pentru o astfel de măsură nu este încă aplicabil.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Marea Britanie anunță că cetățenii complet vaccinaţi nu vor mai fi nevoiţi să facă un test Covid la intrarea în țară
Marea Britanie anunță că cetățenii complet vaccinaţi nu vor mai fi nevoiţi să facă un test Covid la intrarea în țară

Marea Britanie mai face un pas spre relaxare și anunță că cetățenii complet vaccinaţi care sosesc în regat nu vor mai fi nevoiţi să facă un test COVID.

Valul Omicron face ravagii în România. Infectările s-au dublat în rândul copiilor și al tinerilor
Valul Omicron face ravagii în România. Infectările s-au dublat în rândul copiilor și al tinerilor

Valul Omicron a lovit serios România, dar cu forme mai ușoare de boală. Numărul cazurilor grave de Covid este mult sub recordurile din perioada îmbolnăvirilor cu tulpina Delta.

Noi centre de testare în Capitală, cu program non-stop. Ce trebuie să faci ca să te poți testa gratis în spitalele de stat
Noi centre de testare în Capitală, cu program non-stop. Ce trebuie să faci ca să te poți testa gratis în spitalele de stat

Avem 12.000 de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore și 41 de decese.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.