Trump a anunțat autorizarea unui nou tratament pentru Covid-19. „Va salva nenumărate vieți"

Facebook îl cenzurează pe Trump, iar Twitter l-a interzis de tot. Ce a scris președintele american
Getty

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat duminică seară autorizarea în regim de urgenţă a transfuziei de plasmă sangvină de la persoanele vindecate de COVID-19 la pacienţi spitalizaţi, un tratament deja larg utilizat în SUA.

"Aceasta este ceea ce am căutat să fac de mult. Sunt încântat să fac un anunț cu adevărat istoric în lupta noastră împotriva virusului chinezesc, care va salva nenumărate vieți", a declarat Trump duminică, la Casa Albă.

Însă este posibil ca FDA să fi fost „forţată” să autorizeze folosirea plasmei pentru tratarea COVID-19, potrivit unui expert în vaccinuri.

„Cred că ceea ce se întâmplă aici este o formă de bullying, cel puţin la cel mai înalt nivel al FDA şi sunt sigur că există oameni la FDA, care sunt la fel de supăraţi ca şi mine”, a spus dr. Paul Offit, directorul Centrului de Educaţie pentru vaccinuri de la Spitalul de Copii din Philadelphia, potrivit CNN.

Expertul a previzat că sarcina FDA este de a menține produsele la un anumit standard de siguranță și eficacitate și este îngrijorat de faptul că FDA este „intimidată să facă ceea ce vrea Donald Trump și cred că este un joc periculos pe care îl joacă”.

Citește și
Steve Bannon
Steve Bannon, fost consilier al președintelui Trump, a fost arestat sub acuzaţia de fraudă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Efectele secundare potenţiale ale plasmei nu sunt cunoscute, a spus Offit. El a adăugat, totuşi, că este probabil un produs sigur, dar „până când ceva nu a fost demonstrat clar că funcţionează, nu ar trebui să-l punem pe listă”.

Transfuzia acestei plasme care conţine anticorpi vizează să permită bolnavilor să elimine mai repede coronavirusul şi să limiteze pagubele asupra organismului, scrie Agerpres, care citează AFP.

Dacă tratamentul a dat unele rezultate până în prezent, eficienţa sa exactă este încă dezbătută şi prezintă riscul unor efecte secundare şi de transmitere a agenţilor infecţioşi.

"Plasma persoanelor convalescente funcţionează probabil, deşi acest lucru ar trebui confirmat mai întâi de teste clinice, dar nu ca tratament de urgenţă pentru pacienţii grav bolnavi", a avertizat medicul Len Horovitz, specialist în pneumologie la spitalul Lenox Hill din New York.

În opinia sa, ar fi mult mai eficient dacă ar fi administrată încă de la primele semne ale bolii, ceea ce nu este cazul în prezent.

Într-un mesaj pe Twitter informând duminică după-amiază despre conferinţa de presă a preşedintelui american, purtătoarea de cuvânt a lui Donald Trump, Kayleigh McEnany, a afirmat că şeful statului va anunţa un "avans terapeutic major".

Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a autorizat deja transfuzia de plasmă de la persoanele vindecate de coronavirus, dar în anumite condiţii, în cadrul testelor clinice sau pentru bolnavii aflaţi într-o situaţie disperată.

Potrivit cotidianului Washington Post, peste 70.000 de pacienţi au primit deja o transfuzie de plasmă recoltată de la persoane convalescente.

Solicitată de agenţia France Presse, Casa Albă a evitat un răspuns imediat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sora președintelui SUA, într-o înregistrare secretă: „Trump este mincinos și lipsit de principii”
Sora președintelui SUA, într-o înregistrare secretă: „Trump este mincinos și lipsit de principii”

Donald Trump nu are principii, afirmă sora mai mare a preşedintelui american într-o înregistrare secretă.

Steve Bannon, fost consilier al președintelui Trump, a fost arestat sub acuzaţia de fraudă
Steve Bannon, fost consilier al președintelui Trump, a fost arestat sub acuzaţia de fraudă

Steve Bannon, fost consilier al președintelui Donald Trump, a fost arestat sub acuzaţia de fraudă în legătură cu o campanie de strângere de fonduri pentru construirea zidului la graniţa Statelor Unite cu Mexicul.

Tratamentul pentru Covid-19 susținut de Donald Trump. „Am auzit lucruri fantastice”
Tratamentul pentru Covid-19 susținut de Donald Trump. „Am auzit lucruri fantastice”

Preşedintele american Donald Trump a pledat miercuri pentru utilizarea plasmei recoltate de la pacienţii vindecaţi de COVID-19 ca tratament contra acestei boli.

Joe Biden a fost nominalizat oficial candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din noiembrie
Joe Biden a fost nominalizat oficial candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din noiembrie

Joe Biden a fost nominalizat oficial marţi candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, în cadrul cărora se va confrunta cu Donald Trump, relatează dpa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.