Tragedie pe șosea. Șocul unei femei care și-a văzut soțul și copiii morți în mașină

accident
Profimedia

Un tată și cei doi copii ai săi au murit după ce mașina în care se aflau a părăsit carosabilul și s-a răsturnat, într-un oraș din Irlanda.

Bărbatul avea 49 de ani, fiul său 14 ani, iar fiica sa 6. Mama lor, în vârstă de 45 de ani, se afla de asemenea în mașină, dar a supraviețuit și a reușit să iasă singură din autoturismul distrus pentru a da alarma, relatează BBC.

Familia se întorcea spre casă, noaptea, dintr-o excursie de o zi, iar condițiile meteo erau slabe, conform autorităților.

Un preot care a mers la fața locului pentru a o consola pe femeie a descris scena ca fiind „traumatizantă”. Spune că s-a rugat cu aceasta pentru puțin timp, femeia fiind șocată de cele întâmplate.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Capul familiei lucra din greu să pornească o afacere în domeniul grădinăritului, în timp ce soția sa este asistentă la un spital din zonă. Copiii lor urmau să înceapă școala săptămâna viitoare, așa că au decis să petreacă o zi împreună la cinema și la o sală de jocuri. Pe drum spre casă condițiile meteo s-au înrăutățit, a început să plouă și să bată vântul, iar mașina acestora ar fi derapat pe asfaltul ud, spun polițiștii.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.