Rusia spune că a interceptat două drone americane deasupra Mării Negre, în apropiere de Crimeea

drone MQ-9
Shutterstock

Rusia a declarat luni că ridicat de la sol două dintre avioanele sale de luptă pentru a intercepta două drone americane de recunoaştere deasupra Mării Negre, în apropiere de Crimeea, un tip de incident care a devenit frecvent în ultimele luni.

După "detectarea unui zbor spre frontiera de stat rusă", Moscova a trimis două avioane de luptă pentru a "preveni o posibilă încălcare a frontierei" şi pentru a "contracara (misiunea) de recunoaştere" a dronelor, a transmis Ministerul rus al Apărării pe Telegram, relatează AFP, citează Agerpres.

Ministerul a adăugat că aceste nave americane fără pilot, Reaper şi Global Hawk, "efectuau o misiune de recunoaştere în regiunea peninsulei Crimeea" anexată în 2014 de Rusia.

După sosirea avioanelor ruseşti, dronele "şi-au schimbat direcţia de zbor şi au părăsit zonele în care au fost efectuate recunoaşteri aeriene", a adăugat ministerul.

Incidentele în care au fost implicate avioane ruseşti şi drone americane sau avioane NATO s-au înmulţit în ultimele luni, atât în Marea Neagră, cât şi deasupra Mării Baltice, pe fondul conflictului din Ucraina.

Citește și
Sicanare drone
Trei drone americane Reaper au fost "hărțuite" de avioanele rusești Suhoi, pe cerul Siriei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Duminică, Rusia a susţinut deja că a interceptat o dronă americană care se apropia de graniţa sa în Marea Neagră. Un incident similar a avut loc la începutul lunii august.

Crimeea, crucială pentru logistica forţelor ruse care luptă în sudul Ucrainei, a fost vizată în mod repetat de atacuri ucrainene cu drone de la începutul conflictului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imagini spectaculoase cu avioane de luptă rusești care hărțuiesc drone americane în Siria | VIDEO
Imagini spectaculoase cu avioane de luptă rusești care hărțuiesc drone americane în Siria | VIDEO

Avioane militare ruseşti au hărţuit joi drone americane care participau la operaţiuni împotriva grupării Stat Islamic în Siria, potrivit Pentagonului; al doilea incident de această natură în mai puţin de 24 de ore, notează AFP.  

Trei drone americane Reaper au fost
Trei drone americane Reaper au fost "hărțuite" de avioanele rusești Suhoi, pe cerul Siriei

Forțele aeriene ale Statelor Unite au difuzat imagini cu avioane de luptă rusești, care interceptează drone americane, pe cerul Siriei.

NYT: Atacul cu drone asupra Kremlinului, operațiune a trupelor speciale ucrainene, fără acordul lui Zelenski FOTO & VIDEO
NYT: Atacul cu drone asupra Kremlinului, operațiune a trupelor speciale ucrainene, fără acordul lui Zelenski FOTO & VIDEO

Agențiile de spionaj americane au descoperit indicii că Ucraina ar fi efectuat atacul cu drone asupra Kremlinului. Inițial, s-a crezut că era vorba despre o înscenare a rușilor, care au acuzat oficial o tentativă de asasinare a lui Putin.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.