Putin nu va fi prezent la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. "Opţiunea nu este avută în vedere"

Vladimir Putin Regina Elisabeta a II-a
Getty

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu preconizează să asiste la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, care ar urma să aibă loc în circa zece zile, la Londra, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

 

"Opţiunea (deplasării sale) nu este avută în vedere", a afirmat Peskov laconic, adresându-se presei, într-un moment în care preşedintele rus este considerat un paria în Occident după ofensiva sa împotriva Ucrainei, comentează France Presse.

Anterior, Putin a elogiat-o pe regină, decedată, joi, la vârsta de 96 de ani.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai spus vineri că nu ştie în acest moment dacă un reprezentant al guvernului rus va participa la funeraliile Elisabetei a II-a, în condiţiile în care detaliile ceremoniei nu au fost comunicate încă de serviciile noului rege Charles al III-lea.

"Toate acestea urmează să fie anunţate într-un fel sau altul de către serviciile regelui, de către autorităţile din Regatul Unit", a menţionat Peskov.

Citește și
Regina Elisabeta a II-a brosa
Cum a murit Regina Elisabeta a II-a. „Medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cu toate că Peskov a lăudat "înţelepciunea" şi "autoritatea" mondială a reginei, "calităţi care astăzi au devenit rare pe scena internaţională", el a apreciat în egală măsură că suverana britanică nu ocupa "un loc (special) în inima ruşilor".

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, la vârsta de 96 de ani, înconjurată de membrii familiei, care au sosit la reşedinţa din Scoţia după ce medicii suveranului britanic îşi exprimaseră îngrijorarea pentru starea sa de sănătate.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cristiano Ronaldo, omagiu emoționant adus reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Cristiano Ronaldo, omagiu emoționant adus reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Cristiano Ronaldo, 37 de ani, i-a adus un omagiu reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a murit, joi, la vârsta de 96 de ani.

 

Cum a murit Regina Elisabeta a II-a. „Medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit”
Cum a murit Regina Elisabeta a II-a. „Medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit”

Regina Elisabeta a II-a a decedat joi în castelul său scoţian de la Balmoral în urma a ceea ce a părut o degradare a stării de sănătate produsă atât de rapid, încât doi dintre fiii ei şi nepotul William nu ar fi avut cum să ajungă la timp la căpătâiul ei.

Imaginile istorice cu Regina Elisabeta a II-a. La vârsta de 10 ani a devenit moștenitoarea tronului britanic
Imaginile istorice cu Regina Elisabeta a II-a. La vârsta de 10 ani a devenit moștenitoarea tronului britanic

Regina Elisabeta a II-a a murit joi, 8 septembrie, la 96 de ani după o domnie de peste 70 de ani. De-a lungul vieții, regina Elisabeta a fost surprinsă într-o serie de fotografii care ilustrează cele mai importante momente din viața ei.

Ceaușescu, primul lider comunist primit la Buckingham de Regina Elisabeta. Suverana s-a ascuns într-un tufiș pentru a-l evita
Ceaușescu, primul lider comunist primit la Buckingham de Regina Elisabeta. Suverana s-a ascuns într-un tufiș pentru a-l evita

Regina Elisabeta a II-a a întâlnit numeroși șefi de stat de-a lungul celor 70 de ani de domnie. Fostul dictator comunist, Nicolae Ceaușescu nu a făcut excepție, fiind primul șef de stat socialist care a fost primit de regină.

Povestiri din copilăria Reginei Elisabeta. Ce își dorea mica prințesă să aibă la maturitate | GALERIE FOTO
Povestiri din copilăria Reginei Elisabeta. Ce își dorea mica prințesă să aibă la maturitate | GALERIE FOTO

Regina Elisabeta a devenit cunoscută pentru stoicismul ei și pentru calmitatea de care a dat dovadă în timpul conducerii sale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.