Premierul Italiei și-a anunțat demisia. Președintele Mattarella a respins solicitarea lui Mario Draghi

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Italiei, Mario Draghi, urmează să demisioneze din funcție la câteva ore după ce partenerul de coaliţie populist Mişcarea 5 Stele (M5S) şi-a retras sprijinul într-un vot de încredere.

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, i-a respins demisia premierului Mario Draghi și l-a retrimis în fața Camerelor Parlamentului pentru a verifica dacă mai are susținerea legislativului, potrivit Corriere della Sera.

Fostul şef al Băncii Centrale Europene a condus un guvern de unitate din februarie 2021, informează News.ro, care citează BBC.

Într-o declaraţie, el a spus că pactul de încredere care a susţinut guvernul de unitate a dispărut.

”Îmi voi preda demisia preşedintelui Republicii, în această seară”, a declarat Mario Draghi.

Citește și
Italia
Italia a decis să prelungească restricţiile. Tot personalul sanitar va fi obligat să se vaccineze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Guvernul condus de Mario Draghi a câştigat un vot de încredere, joi, în Senat, dar Mişcarea 5 Stele (M5S) a boicotat votul. Astfel, coaliţia a fost aruncată în criză.

Citește și: Gotabaya Rajapaksa a demisionat din funcţia de preşedinte al statului Sri Lanka

Votul respectiv privea un pachet menit să ajute familiile şi afacerile să treacă de criza energetică, dar M5S a condiţionat continuarea sprijinului de adoptarea unei serii de măsuri de către guvernul Draghi.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Premierul italian îndeamnă turiştii străini să-şi rezerve vacanţa în Italia de la jumătatea lunii mai
Premierul italian îndeamnă turiştii străini să-şi rezerve vacanţa în Italia de la jumătatea lunii mai

Premierul italian Mario Draghi îndeamnă turiştii străini să-şi rezerve vacanţa în Italia de la jumătatea lui mai.

Italia a decis să prelungească restricţiile. Tot personalul sanitar va fi obligat să se vaccineze
Italia a decis să prelungească restricţiile. Tot personalul sanitar va fi obligat să se vaccineze

Italia a decis să prelungească restricţiile, printre care închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor până la 30 aprilie, potrivit unui decret semnat miercuri seară de premierul Mario Draghi, transmite AFP.

Draghi, BCE: Norii negri de deasupra Europei s-au risipit
Draghi, BCE: Norii negri de deasupra Europei s-au risipit

Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat ca "norii cei mai intunecati" de deasupra zonei euro s-au risipit, indicand ca Europa a depasit cel mai dificil moment al crizei datoriilor de stat, transmite Bloomberg.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.