Pakistanul a început să îi aresteze pe afganii care nu au apucat să plece din țară. 1,7 milioane de oameni vor fi expulzați

Pakistan
AFP

Pakistanul a început să aresteze cetățeni afgani, după ce le-a dat termen până miercuri migranților fără documente care trăiesc pe teritoriul său să plece de bună voie din țară, potrivit BBC.

Mii de afgani din Pakistan s-au întors deja înapoi în Afganistan în ultimele două luni. Însă mulți dintre ei, care au considerat Pakistanul ca fiind casa lor timp de zeci de ani, spun că nu au la ce să se întoarcă, în timp ce alții spun că sunt îngroziți că se întorc la guvernul taliban.

La graniță, cetățeni afgani de toate vârstele stau așezați pe grămezi de mobilă, lemne de foc, aragazuri și aparate de aer condiționat care se clatină precar, în timp ce vehiculele se strecoară prin trafic în drumul lor spre Afganistan.

Abdullah lucrează la o benzinărie din provincia Punjab. El a închiriat un camion pentru a-i scoate din țară pe toți cei 22 de membri ai familiei sale - 20 dintre ei s-au născut în Pakistan, spune el.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Am venit inițial aici când a început războiul rusesc, lucram ca muncitor la o fabrică de cărămizi. Sunt mai puține oportunități de muncă în Afganistan", spune el pentru BBC.

„Sunt foarte trist că îmi părăsesc casa. Nu pot exprima în cuvinte durerea pe care am simțit-o părăsind-o. Casa noastră era făcută din noroi și am construit-o noi înșine. Am plantat mulți copaci acolo. Vecinii și prietenii mei erau în lacrimi [când am plecat]. Guvernul crud ne obligă să plecăm", a mai spus Abdullah.

În ultimele două luni, aproximativ 200.000 de cetățeni afgani au părăsit deja Pakistanul înainte de termenul limită 1 noiembrie, potrivit guvernului pakistanez. Sunt de trei ori mai mulți afgani care trec granița înapoi în țară decât în mod normal, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului taliban pentru refugiați, Abdul Mutaleb Haqqani.

Guvernul afirmă că primul val de deportări îi va viza pe cei care nu au documente - adăugând că politica vizează doar pe cei care se află în țară în mod ilegal. De asemenea, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, a dat asigurări că guvernul nu va lua măsuri împotriva celor care au carduri de refugiat.

Dar Abdullah spune că a fost vizat, deși are un card de cetățean afgan - un document de identitate emis de guvernul pakistanez. Potrivit site-ului guvernului de la Islamabad, acesta este un document oficial.

El spune că, în ciuda acestui fapt, poliția a făcut o razie în casa sa și i-a arestat pe fiii săi. BBC nu a putut verifica acest lucru în mod independent.

„Guvernul ne spune să ne întoarcem, chiar dacă avem aceste carduri. Asemenea probleme nu s-a mai întâmplat niciodată în trecut”, spune Abdullah.

În camionul lui Abdullah, deasupra sacilor de prelate cu bunuri se află copiii, nepoții și soția lui Abdullah. Aceasta nu a spus cum o cheamă, dar nu se poate opri din plâns.

„Nu avem nimic", spune ea în lacrimi.„Nu am făcut nimic greșit, munceam și ne hrăneam familia", a continuat femeia.

Pakistanul găzduiește peste patru milioane de migranți și refugiați afgani, dintre care aproximativ 1,7 milioane sunt fără documente și trebuie să părăsească țară, potrivit autorităților de la Islamabad.

Țară învecinată cu Afganistan, Pakistanul a primit oameni care au călătorit trecut granița în căutarea siguranței timp de patru decenii, de la invazia sovietică din 1979 până la mai recenta revenire a talibanilor în 2021.

Grupurile pentru drepturile omului au criticat politica de expulzare, inclusiv Amnesty International, care a subliniat că, din cauza întârzierilor considerabile în procesul de înregistrare, mulți dintre noii sosiți în Pakistan nu au putut obține documente de identitate recunoscute.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.