O femeie din Iran a ajuns într-o închisoare cunoscută pentru brutalitate, după ce a mâncat într-un local fără să poarte hijab

Donya Rad
Twitter/@ranarahimpour

Forţele de securitate iraniene au arestat o femeie după ce o fotografie cu ea şi cu o altă ânără mâncând la un restaurant din Teheran, fără a avea capul acoperit, a fost difuzată pe scară largă online, a anunţat vineri familia ei.

Fotografia în care cele două femei iau micul dejun la o cafenea care, la fel ca majoritatea cafenelelor din Iran, este patronată în mod tradiţional de bărbaţi, a apărut miercuri, relatează CNN.

Una dintre femeile din fotografie, Donya Rad, a fost arestată la scurt timp după ce fotografia a fost publicată online. CNN a vorbit cu sora ei, care a spus că agenţiile de securitate au contactat-o ​​pe Donya şi au chemat-o să-şi explice acţiunile.

„Ea a fost arestată după ce a vizitat locul respectiv, iar după ce timp de câteva ore nu am ştiut nimic despre Donya, mi-a spus într-un scurt apel telefonic că a fost transferată la secţia 209 al închisorii Evin”, a declarat sora ei pentru CNN. Închisoarea Evin din Teheran este o unitate notorie pentru brutalitate, în care regimul încarcerează disidenţii politici şi este destinată exclusiv prizonierilor gestionaţide Ministerul de Informaţii al Iranului.

CNN a contactat autorităţile iraniene cu privire la presupusele arestări.

Citește și
manifestatii iran
Cel puţin 35 de persoane, decedate de la începutul manifestaţiilor în Iran
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ultimele zile, forţele de securitate au reţinut câţiva iranieni influenţi, inclusiv scriitoarea şi poeta Mona Borzouei, fotbalistul iranian Hossein Mahini şi fiica fostului preşedinte iranian Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, Faezeh Rafsanjani.

Cântăreţul iranian Shervin Hajipour a fost, de asemenea, arestat în această săptămână după ce a lansat o melodie emoţionantă bazată pe tweet-uri distribuite de iranieni care exprimă sentimentele legate de protestele din Iran, potrivit ONG-ului Iran Human Rights.

De aproape două săptămâni, regimul de Teheran se confruntă cu proteste ca urmare a morţii tinerei Mahsa Amini, decedată după ce a fost reținută de poliția morală pentru că nu purta corect hijabul. Peste 80 de oameni, inclusiv copii, ar fi murit în timpul protestelor şi doar în ultima săptămână au fost reţinute peste 1.000 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Protestele din Iran au continuat și duminică. Cel puțin 41 de oameni și-au pierdut viața până acum | GALERIE FOTO
Protestele din Iran au continuat și duminică. Cel puțin 41 de oameni și-au pierdut viața până acum | GALERIE FOTO

Protestele din Iran au continuat, duminică, pentru a zecea zi consecutiv.

Cel puţin 35 de persoane, decedate de la începutul manifestaţiilor în Iran
Cel puţin 35 de persoane, decedate de la începutul manifestaţiilor în Iran

Cel puţin 35 de civili au fost ucişi în Iran în ultima săptămână, de la debutul manifestaţiilor reprimate de forţele de securitate şi izbucnite după decesul unei femei tinere după arestarea sa de către poliţie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.